Categories: PoliticaUltima ora

CCR: Crin Antonescu ramane presedintele Romaniei. Basescu mai asteapta pana in 12 septembrie

Toţi românii au aşteptat degeaba  decizia Curţii Constituţionale (CCR) în privinţa referendumului de la sfârşitul lunii trecute. După mai bine de 12 ore de dezbateri, membrii CCR au decis amânarea unei decizii definitive. Decizia în ceea ce priveşte referendumul în care românii au fost întrebaţi dacă îl mai vor sau nu preşedinte pe Traian Băsescu va fi dată doar luna viitoare, în 12 septembrie. În aceste condiţii, până la acea dată preşedintele intermiar al României rămâne Crin Antonescu.

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

SCM Politehnica a rezistat doar prima repriză în fața liderului sezonului regular, CSM Oradea

A fost oarecum un meci cu final așteptat, CSM Oradea fiind favorită pe terenului Timișoarei…

32 de minute ago

Începând de astăzi se instituie restricții de circulație pe trei străzi ale oraşului

La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

3 ore ago

Primăria Timișoara vrea ca Horticultura să se ocupe de întreținerea spaţiilor verzi din zona centrală, pe patru ani și 12,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor…

3 ore ago

Se transformă total întreaga zonă a complexului Bastion Theresia

Întreaga zonă a Bastionului Theresia, atât partea primăriei, cât și cea a județului, vor intra…

4 ore ago

RETIM și ADID Timiș anunță o nouă campanie de colectare a deșeurilor textile cu predare GRATUITĂ din 2026, în Zona 1 Timișoara.

RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanile trimestrială…

4 ore ago

CJ Timiș solicită, concret, preluarea a patru tabere școlare din județ

Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…

5 ore ago