Categories: Poli Timisoara

Chivorchian trimite jucatori expirati la ACS Poli

Valentin Velcea şi ajutoarele sale, Cosmin Petruescu şi Adrian Stoicov, trebuie să se mişte repede şi să încropească într-un timp record un lot cât mai valoros, pentru ca ACS Politehnica Timişoara să aibă şanse să promoveze la finalul sezonului viitor.

Agenţii au început să mişune pe la stadionul „Dan Păltinişanu”, toţi cu oferte de jucători români care nu au fost băgaţi în seamă de echipele din Liga I. Aşa este şi cazul lui Vali Badea, atacantul de 30 de ani care a mai trecut pe la Jiul Petroşani, FC Vaslui sau Steaua. Chiar dacă a impresionat până acum câţiva ani la Vaslui sau Steaua, Badea este acum doar umbra atacantului din primul eşalon. Ultima echipă la care a evoluat este tot o divizionară secundă, Farul Constanţa.

Fundaşii Florin Nohai şi Alin Raţiu sunt alţi jucători care nu au oferte din România, iar ACS Poli este singura lor şansă să mai prindă un contract bunicel. Pentru Alin Raţiu ar fi despre o revenire la Timișoara, după ce a mai jucat la Poli în era Iancu, dar nu a impresionat. În vârstă de 31 de ani, Nohai vine de la Ceahlăul Piatra Neamţ şi a fost trimis la Timişoara împreună cu atacantul Cristi Gafiţa de Gheorghe Chivorchian, care nu mai are nevoie de ei la echipa pe care o conduce în prezent.

Comparativ, Chivorchian a plecat de la Timişoara cu unul dintre cei mai talentaţi jucătopri daţi în ultima vreme de centrul de copii şi juniori al Politehnicii. Este vorba despre Gelu Velici, un atacant născut în 1992 care a făcut un retur excelent în Liga III pentru Poli II Timişoara, în această primăvară.

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

SCM Timișoara vrea să organizeze turneul Final 4 al Cupei României

Clubul SCM a înaintat Federației Române de Handbal o ofertă de organizare a turneului final…

6 minute ago

Săcălazul va avea, în premieră, creșă. La Moșnița va crește numărul de grupe funcționale

Două comune periurbane ale Timișoarei vor beneficia de susținere financiară în vederea oferirii de suport…

23 de minute ago

Douăzeci de noi locuri de parcare sunt amenajate în Piața Consiliul Europei

Terenul public aflat în fața clădirii cunoscute ca și Centrul Financiar-Bancar, din Piața Consiliul Europei,…

2 ore ago

O asociere de firme condusă de Construcții Erbașu va primi 211 milioane de lei pentru reabilitarea a 13 kilometri de rețea de termoficare

O asociere condusă de societatea Constucții Erbașu a fost declarată câștigătoare a contractului de modernizare…

2 ore ago

Trei regiuni istorice din România își consolidează colaborarea în cadrul rețelei IGCAT: parteneriat pentru promovarea națională prin gastronomie

Gastronomia ne „leagă” pe toți. Harghita, Banat și Dobrogea au oficializat semnarea unui Acord de…

2 ore ago

Asociația Prin Banat încheie proiectul Ambulanța pentru Monumente după cinci ani de activitate

Unul dintre cele mai apreciate proiecte de păstrare a patrimoniului, Ambulanța pentru Monumente, derulat în…

4 ore ago