Duminică după-amiază, Inna și-a etalat picioarele în jeanși rupți și a făcut poze cu fanii. Seara, a urcat pe scenă, pentru concertul de 15.000 de euro. Întreg onorariul va ajunge la Centrul Medical de Evaluare și Recuperare „Cristian Șerban”. Primarul Nicolae Robu n-a lipsit de la eveniment, deși e în concediu.
Concertul Innei de Ziua Timișoarei, desfășurat în Piața Unirii, a durat o oră și a fost precedat, în ultimele săptămâni, de un val de proteste venite din partea celor nemulțumiți de alegerea municipalității. Suma de 15.000 de euro pentru prestația Innei a fost considerată prea mare, mai ales că punctul forte al artistei nu este cântatul live.
Pentru a calma spiritele, agenții artistei au făcut o mișcare de marketing inspirată: onorariul a fost donat copiilor bolnavi de la Centrul „Cristian Șerban” din Buziaș. Acesta a fost parțial distrus de un incendiu în luna mai. „Am hotărât să-mi donez onorariul, pentru că îmi plac foarte mult copiii, pentru că vreau ca şi ceilalţi oameni să facă şi ei acelaşi lucru. Practic, ăsta este scopul, dar nu ne lăudăm cu ce facem, nu o facem pentru sufletul nostru, o facem ca să ajutăm pe alţii şi ca să fim un exemplu de urmat”, a declarat tânăra.
După ora 22, Inna a urcat pe scena din Piața Unirii, în fața câtorva mii de timișoreni. Ea și-a prezentat noul single, „India”, dar a și cântat, alături de public, piesele care au făcut-o celebră în întreaga lume. Primarul Nicolae Robu, deși aflat în concediu, a venit să vadă cu ochii lui „minunea” pentru care și-a atras atâtea critici. El i-a mulțumit Innei pentru că a acceptat să vină la Timișoara, dar și pentru gestul de a-și dona onorariul. În zona scenei a putut fi văzut și secretarul Ioan Cojocari, un bunic grijuliu care și-a adus nepoata s-o asculte pe Inna.
[nggallery id=1316]
Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…
Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…
Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…
Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…
Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…
În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…