Categories: Ultima ora

Inventia unui timisorean i-a schimbat viata Madonnei / FOTO

Madonna, Naomi Campbell, Teri Hatcher, Liv Tyler, Julliane Moore. Vedete de prim rang care se mențin în formă maximă datorită invenției unui timișorean. Gyrotonic este un aparat de gimnastică inventat de Juliu Horvath, un fost dansator la Opera din Timișoara, în prezent cetățean american.

În octombrie 2004, revista londoneză „Star” o lăuda pe Madonna pentru aspectul tonifiat pe care l-a afișat în turneul „Re-Invention”. Artista începuse antrenamentele la Londra, într-o sală care face parte din lanțul Gyrotonic, dezvoltat de timișoreanul Juliu Horvath. Acesta a fost momentul în care lumea a început să se intereseze de aparatul minune.

Paradoxal, Juliu Horvath nu e interesat de VIP-urile care folosesc invenția lui. „Nu știu ce vedete din show-biz se antrenează cu Gyrotonic. Sunt fără îndoială foarte multe. Pentru mine e important ce spune lumea după ce folosește aparatul, și anume că se simte bine și astfel mă simt satisfăcut că ajut oamenii. Nu am antrenat-o personal pe Madonna, ea s-a antrenat cu un trainer format de noi, care are un studio Gyrotonic în Londra”, spune Horvath.

Juliu Horvath s-a născut în 1942 și, la 19 ani, a devenit dansator şi balerin la Opera din Timişoara. În 1970 a plecat în America, unde a primit azil politic. „Am plecat de curiozitate. Pe atunci nu îți era permis să ieși din țară, de aceea am fugit. Dacă România mi-ar fi permis să mă întorc, o făceam”, își amintește bărbatul. În primele trei luni a zugrăvit locuințe. Apoi a fost remarcat la un casting de o companie de de dans. În 1985 a realizat prima variantă a Gyrotonic. Aparatul are, în prezent, cinci versiune și este produs doar în SUA și Ungaria.

„Gyrotronic e făcut din propria-mi necesitate. Pentru cariera de dansator am suferit mult. Aveam dureri de spate, de membre, pentru că nu m-am născut cu un corp dedicat dansului. Așa am început să gândesc o serie de exerciții care să îmi întindă corpul și să mă ajute să fac față cerințelor mele de atunci. După ce am început să folosesc aparatul, au văzut colegii mei că arăt altfel și că mă simt bine, că nu mă mai plâng de dureri și așa au descoperit și ei Gyrotonic. La început aparatul a fost folosit de balerini și dansatori”, își amintește Horvath. Timp de opt ani a lucrat la Opera din New York, Radio City Music Hall şi Houston Ballet.

După 1985, timișoreanul a început să construiască aparate care permiteau executarea exerciţiilor prin mişcări care încorporează principii ale yoga, dansului, gimnasticii, înotului şi tehnici Tai-Chi. „Nicicând nu m-a interesat să ajung bogat. Am dezvoltat Gyrotonic din propriile necesități și apoi am ajutat cu el alți oameni. Trăiesc confortabil, nu aș spune că sunt bogat. Am destul pentru o viață întreagă. Nu am făcut niciodată reclamă aparatelor, faima a venit de la sine. Acum avem antrenori și studiouri în 55 de țări. Cele mai multe sunt în SUA și în Italia, apoi vine Germania”, explică Horvath.

Juliu Horvath este cetățean american. Șase luni pe an, iarna, stă în Miami. Vara în Europa, în Münstertal, o localitate din munții Pădurea Neagră. Practică yoga, e mereu cu zâmbetul pe buze și e foarte liniștit. Între cursuri de training pe Gyrotonic, care au loc în lumea largă, se ocupă de grădină. Nu a fost niciodată într-o sală de fitness. „Problema cu aceste săli este că aparatele lor nu oferă corpului mișcări cursive. Exercițiile sunt prea simpliste. Pur și simplu ajungi să te plictisești de o acțiune robotizată”, spune Horvath.

Cei care folosesc Gyrotonic simt imediat că aparatul are legătură cu dansul. „Parcă dansezi”, explică Csaba Oliver Szabo, singurul trainer Gyrotonic din România. Cei care doresc să deschidă un studio cu aceste aparate nu o pot face decât după ce obțin un atestat. Kinoterapeutul din Timișoara deține și unicul aparat din România, oferind ședințe de atrenament personalizate.

De regulă, antrenamentul începe cu exerciții de mobilizare a coloanei, cu mișcări circulare ale brațelor. Totul seamănă cu un balet, lin, care te face să zâmbești. Dacă te antrenezi cu Gyrotronic nu poți să stau încruntat. Exercițiile pentru musculatura picioarelor sunt fabuloase, preferatul trainerului fiind „delfinul”, care tonifiază membrele inferioare prin mișcări ca de înot. Se lucrează cu greutăți de maximum 17 kilograme care interacționează cu corpul printr-un sistem de scripeți ai aparatului realiat din lemn și aluminiu.

„Recomand cel puțin două antrenamente pe săptămână. Gyrotonic este ca o pastilă, lucrează și după ce ai terminat de făcut exercițiile, realizând o stimulare generală a corpului, pentru că este inspirat din experiența energetică pe care ți-o dă yoga, la care am adăugat elemente de dans, înot și gimnastică”, conchide „părintele” Gyrotronic.

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

Guvernul închide oficial un punct de trecere al frontierei din Timiș care nici nu era încă deschis

Guvernul închide un punct de frontieră din Timiș, încă înainte ca acesta să fie deschis.…

4 ore ago

Primăria Timișoara a lansat oficial licitația pentru proiectarea și ridicarea parcării Spitalului de Copii

Cu doar câteva zile înainte de Crăciun, Primăria Timișoara a lansat în licitație proiectul pentru…

5 ore ago

Se depun eforturi pentru deschiderea punctului de trecere a frontierei de pe Bega

Administrația Bazinală de Apă Banat nu are prea multă putere atunci când se pune problema…

5 ore ago

De Crăciun, chiar am fost mai buni! Doar PSD-istul Daea a dat-o mai pe tradiţional

„De Crăciun, fii mai bun!”, este unul din îndemnurile pe care le tot auzim în…

5 ore ago

Doar echipa de baschet va mai reprezenta Timişoara în acest an

Singurul campionat românesc masculin activ între Crăciun şi Anul Nou rămâne cel de baschet. Liga…

5 ore ago

Sfaturi de la specialiştii Horticultura pentru îngrijirea plantelor de apartament pe perioada iernii

În perioadele cu temperaturi scăzute, majoritatea plantelor intră în starea de repaus, transmit reprezentanţii Horticultura.…

7 ore ago