Categories: Social

„Recolta” la frontiera: un migrant la trei ore

La fiecare trei ore, polițiștii de frontieră timişeni au depistat câte un migrant ilegal. Aceasta a fost media ultimelor două zile. În acest interval, 16 persoane care au intrat ilegal în România din Serbia trecand frontiera pe jos au fost oprite din drum.

„Lucrătorii noştri din cadrul sectoarelor Poliţiei de Frontieră Lunga şi Sânnicolau Mare i-au depistat pe migranți pe fâșia verde cu ajutorul sistemului de supraveghere a frontierei”, a declarat Iasmina Maghiar, ofițerul de presă al Poliției de Frontieră Timiș. Este vorba despre cetăţeni din Tunisia, Algeria, Libia, Liban, Pakistan şi Afganistan, cu vârste cuprinse între 19 şi 37 de ani.

Câteva persoane au declarat că au ajuns cu trenul până la Kikinda, în Serbia, de unde şi-au continuat călătoria cu un taxi până în apropierea frontierei cu România, apoi au mers pe jos, peste câmp, până în momentul reţinerii. Au recurs la această metodă pentru că nu posedau viză pentru Spaţiul Schengen, unde voiau să ajungă. Cu toții sunt acum acuzați de trecere frauduloasă a frontierei.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

14 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

14 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

14 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

14 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

18 ore ago