Statuia Sfintei Treimi din Piața Unirii a fost reabilitată cu muncă voluntară. Lucrările au fost coordonate de unul din cei patru specialiști în restaurarea petrei din România, iar de luni după-amiază statuia poate fi admirată din nou în toată splendoarea ei.
Piatra de fundaţie a monumentului a fost pusă la 21 noiembrie 1740, sub supravegherea consilierului administraţiei locale de atunci, Johann Anton Deschan von Hannsen, care a fost iniţiatorul şi finanţatorul statuii.
O a doua denumire, mai puţin cunoscută, a Statuii Sfintei Treimi este cea dată de locuitorii de etnie germană ai Timişoarei, şi anume „Pestsäule”, Coloana ciumei. Aceasta se referă la scopul real pentru care a fost ridicat monumentul, acela de a aminti de marea ciumă care a lovit oraşul între anii 1738 si 1739. Atunci au pierit o şesime dintre locuitori.
Monumentul a fost conceput în stil baroc, ceea ce îl face să se potrivească cu arhitectura generală a pieţei. Statuia Sfintei Treimi este compusă dintr-o coloană înaltă, triunghiulară, coloană înconjurată de nori, în vârful căreia tronează Sfânta Treime, Sfântul Duh, Fiul şi Tatăl, care ţin coroana cerească deasupra capului Fecioarei Maria, care sugerează legătura dintre cer şi pământ. Sculpturile sunt realizate din gresie.
În urmă cu două luni, o echipă a ADP, coordonată de restauratorul Ion Oprescu, de la Muzeul Banatului, a început conservarea preventivă a monumentului. Potrivit lui Oprescu, care este unul dintre cei patru restauratori specialiști în piatră din România, lucrarea a beneficiat de un tratament special. O atenție deosebită s-a acordat părții metalice a ei. Numai foița de aur cu care a fost acoperită aceasta a costat 7.000 de lei. „Pentru întreaga lucrare nu s-a plătit manoperă, a fost o muncă de voluntariat din partea întregii echipe, pentru orașul nostru”, a declarat restauratorul Ion Oprescu.
Partea metalică a „Sfintei Treimi” a fost destabilizată în anul 2004, când un balon cu aer cald ridicat din Piața Unirii în scopuri publicitare a agățat statuia. Mai recent, aceasta a suferit și de pe urma unei vijelii puternice, astfel că reabilitarea era imperativă, cu att mai mult cu cât anul viitr, Piața Unirii va intra în reabilitare totală.
[nggallery id=1326]
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…