Categories: Social

Timisenii iubesc armele

Timişul este al doilea județ din țară, în ceea ce priveşte numărul persoanelor care deţin legal o armă. Potrivit celei mai recente statistici oferite de poliţişti, aproape 7.300 de timişeni deţin autorizaţie de port-armă. Cei mai mulţi sunt vânători.

„În Timiș sunt 7.279 de persoane autorizate care deţin un număr de 10.024 de arme. Dintre acestea, 6.004 sunt arme letale, iar 4.020 sunt neletale. Din categoria armelor letale avem înregistrate arme de apărare şi pază, arme de vânătoare şi arme de tir. În ceea ce priveşte armele neletale, acestea sunt, în principal, arme de autoapărare cu bile şi de autoapărare cu gaz iritant lacrimogen”, spune comisarul şef Adrian Dumbravă, şeful Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice.

Nu oricine poate avea o armă, și cu atât mai puțin letală. În această categorie intră, în general, persoanele cu funcţii în organismele statului, cum ar fi deputaţii, senatorii, prefecţii, secretarii de stat, dar şi magistraţii sau diplomaţii, în activitate sau după pensionare. În aceeaşi categorie se încadrează şi persoanele care fac parte dintr-un program de protecţie a martorilor, poliţiştii şi militarii.

Cu toate acestea, prin modificările din ultima perioadă privind regimul armelor şi muniţiilor în România, condiţiile de autorizare pentru armele letale şi neletale au devenit foarte asemănătoare. „La ora actuală, şi pentru arme letale, şi pentru neletale, condiţiile pentru autorizare prevăd cam aceleaşi documente. Solicitantul trebuie să facă dovadă că este sănătos din punct de vedere fizic şi psihic, prin prezentarea unor documente justificative, respectiv un certificat medical şi un aviz psihologic. De asemenea, e nevoie de cazierul judiciar”, a completat comisarul șef Dumbravă.

Într-o lună și jumătate de la depunerea dosarului, solicitantul de armă află dacă este sau nu în regulă. Conform legii, o persoană poate deține cel mult 14 arme. Dacă vă gândiți să vă faceți rost ilegal de o armă, mai trebuie să știți că, dacă sunteți prinși, riscați până la șapte ani de închisoare.

Share
Published by
Oana Telescu
Tags: vanatoare

Recent Posts

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

12 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

14 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

15 ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

16 ore ago

AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori

De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…

17 ore ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație

Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…

17 ore ago