Categories: Klaus Vaterland

Bertea Mondialu’ si zicerile „domnului Dan”

De câteva săptămâni suntem asaltați la redacție de votanții PP-DD care s-au înscris pe listele de la partid pentru primirea de locuințe ieftine. Va mai amintiți de ei. Oamenii sunt revoltați că după ultima descindere la Timișoara a „domnului Dan”, ocazie cu care s-au făcut acele liste pentru garsoniere, nimeni, dar absolut nimeni, n-a mai suflat o vorbă despre cum vor intra aspiranții în posesia acestor imobile. Am încercat să le spun reclamanților că n-au nicio șansă la locuințele promise, că mai bine merg la muncă, dar n-a fost chip să o scot la capăt cu dânșii.

Le-am dat exemplul cu Caritasul de la Cluj, când arhitectul jocului piramidal, numitul Stoica, cam tot din aceleași pături sociale și non-intelectuale și-a găsit fraierii pentru a se îmbogăți el peste noapte. Că pentru a câștiga apartamentul mult așteptat nu e suficient să depui tu votul în urnă ca banul la Caritas pentru a se înmulți de opt ori, ci e neapărată nevoie să existe o efervescență națională, ca oamenii de la orașe și sate să voteze aproape toți cu partidul „domnului Dan”, că în localitatea în care depui cererea pentru locuință trebuie să fie ales primar PP-DD, se se poată ocupa omul personal de ridicarea acestor ctitorii sociale. Apoi președinte de consiliu județean trebuie ales tot din rândurile Poporului și așa mai departe, până la parlament majoritar PP-DD și „domnul Dan” în fruntea nației de la Cotroceni, departe de orice samavolnică suspendare. Și când toate acestea se vor fi îndeplinit, poporul va constata nu numai că apartamentele promise nu există, ba chiar va observa că nu mai sunt nici pensii ori salarii, că nu mai există nici măcar țara pe care o știau ei când le era atât de rău cu guvernele PSD, PNL ori PDL.

Însă, doamnelor și domnilor votanți PP-DD, fără ca aceste condiții preliminare să se îndeplinească, nicio șansă. Deși nu am involuat chiar până la stadiul de votant PP-DD, mi-am zis că dacă, la absurd, ar fi câștigat Ilie Bertea Primăria Timișoara, iar apoi PP-DD-ul, guvernul și președinția, măcar atâta bucurie să aibă microbiștii de pe Bega – să ne-o promoveze „domnu’ Dan” pe Poli în prima ligă, fără atâta scandal cu „ACS Recaș nu e Poli” scris pe toate gardurile. Cum ar fi fost făcută treaba asta cu promovarea, numai dl Caprea ne poate spune, dar nu ne spune. Nu prin fuziuni dubioase, ci direct în divizia A, cum a promis „domnul Dan” la ultimele vizite. Prin decret prezidențial, prin hotărâre de guvern, aproape că nici nu mai contează, că oricum într-o asemenea năucitoare situație UEFA si FIFA ar fi dezafiliat FRF pentru amestecul politicului în problemele fotbalului.

Singurii cetățeni din Timiș ce au dreptul să spere la binefacerile „domnului Dan” sunt, pe bună dreptate, locuitorii din Curtea și Mașloc, unde candidații PP-DD fatalmente au câștigat alegerile din 10 iunie. Și care locuitori mai au de trecut două hopuri electorale în toamnă și-n 2014 pentru a putea cere, demni, credite de 20.000 euro moca, promovări în prima ligă și apartamente ieftine de 30 mp, la 25 euro/lună chirie, despre care cetățenii din Mașlocul și Curtea vor zice că sunt prea scumpe pentru localitățile lor. Ei, da, ei merită, dar nu noi! Ce-am făcut noi pentru PP-DD ca „domnu Dan” să se revanșeze cu atâtea bunătățuri? Din fericire, mai nimic.

Curios cum vede un lider PP-DD treburile astea, cu un real handicap mental sau doar din oportunism politic, cineva l-a întrebat tete-a-tete pe Ilie Bertea, candidat PP-DD la Primăria Timișoara, dacă el chiar crede în promisiunile „domnului Dan” sau vorba aia. Răspunsul din poveste este că dl Bertea e foarte mulțumit că a intrat în politică, că partidul dumnealui e în cărți, că a scos capul în „lumea bună” și cine mai știe ce o fi la iarnă. Și eu mă bucur nespus de tare că dl Bertea a ajuns mare politician, că Poporul are sef de comisie la CLT și mai știu eu ce măsline de capră oferite de Titu Bojin la CJT, dar eu credeam că în cei șapte ani de-acasă chiar și „elita” PP-DD a învățat că frumos e să ajuți bătrânii și oamenii cu handicap să traverseze strada, nu să-ți bați joc de ei în alegeri.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

La Moşniţa Nouă au fost predate amplasamentele pentru ridicarea a cinci staţii de reîncărcare a maşinilor electrice

În comuna Moşniţa Nouă vor fi ridicate cinci staţii pentru reîncărcarea autovehiculelor electrice, printr-o finanţare…

3 ore ago

Universitatea de Vest a premiat cei mai merituoși membri ai comunității academice în cadrul galei anuale/FOTO

Sala Teatrului Național Timișoara a găzduit, marți seara, ediția a zecea a Galei Premiilor UVT.…

3 ore ago

Implementarea proiectului autobuzelor electrice a fost prelungită încă un an

Finalizarea proiectului prin care Timișoara a primit 44 de autobuze electrice pentru transportul în comun…

3 ore ago

UPT, singura universitate premiată la Romanian Automotive Forum & Awards 2024

Colaborare de succces. Parteneriatul dintre Universitatea Politehnica Timișoara și sediile Continental din Timișoara a fost…

4 ore ago

Taxele și impozitele locale au creat interes în plenul Consiliului Local Timișoara

Consilierii locali timișoreni au primit la vot, la ședința de plen extraordinară de marți un…

4 ore ago

Se deschide cea mai nouă ediție a Expo Mobila Timișoara

Începând de joi, de la ora 10, Expo Mobila Timișoara își deschide porțile atât pentru…

5 ore ago