Categories: Pe surse

CarpatAir, foarte aproape sa-si ia zborul de la Timisoara

Compania CarpatAir va părăsi Aeroportul Internațional „Traian Vuia” în perioada următoare, deoarece nu mai face față, se pare, problemelor financiare. Decizia vine după ce oficialii moldoveni au amenințat cu plecarea încă de astă vară.

Surse din interiorul companiei spun că, de la 1 octombrie, 70% din personal va fi disponibilizat. Oamenii nu au fost însă anunțați oficial până acum unde se va muta compania. Surse din rândul competitorilor CarpatAir afirmă că, foarte probabil, compania își va muta hub-ul la Chișinău sau la Sibiu. Ultima opțiune pare însă destul de puțin probabilă, din rațiuni legate de administrația instituției respective.

Pe de altă parte, compania aeriană CarpatAir a dat în judecată aeroportul din Timişoara, pe care îl acuză că, prin grila de tarife aprobată anul trecut, s-au acordat companiei Wizz Air mai multe discounturi, care ar reprezenta ajutor de stat. CarpatAir a solicitat Tribunalului Timiş să suspende punctul din grila de tarife prin care se acordă discounturile pentru Wizz Air.

„Prin grila de tarife din iunie 2011 (n.r. punctul 7.3), pârâta (n.r. Aeroportul Timişoara) a adaptat inter alia o schemă de discounturi (variind de la 8 până la 73%), oferită operatorilor pe bază de pasageri îmbarcaţi lunar. Această schemă de discounturi constituie un ajutor de stat nelegal acordat de Aeroportul Internaţional Timişoara operatorului de transport Wizz Air”, arată directorul general al CarpatAir, Nicolae Petrov, în cererea de chemare în judecată.

Judecătorii de la Tribunalul Timiş au decis că nu este de competenţa lor să se pronunţe asupra acordării ilegale a unor ajutoare de stat, această sarcină revenindu-i Comisiei Europene. CarpatAir a declarat recurs, iar magistraţii Curţii de Apel l-au admis, retrimiţând cauza spre judecare la Tribunalul Timiş, unde procesul este în curs de desfăşurare în această perioadă.

Share
Published by
deBanat.ro

Recent Posts

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

2 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

2 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

3 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

4 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

4 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

4 ore ago