Categories: Sfatul medicului

De ce este important controlul periodic la stomatolog?

Așa cum punem bani deoparte și ne rezervăm un buget pentru lucrurile necesare de zi cu zi, tot așa ar trebui să includem în bugetul anual și vizita la stomatolog. Mulți oameni nu conștientizează că tocmai amânarea vizitei la dentist duce la agravarea stării de sănătate a dinților. Acest lucru atrage după sine o durată de tratament mai lungă și un plan de tratament mai complex, ceea ce automat se traduce printr-un cost mai ridicat al tratamentelor.

Controlul periodic este important să se înceapa de la o vârstă cât mai fragedă pentru ca viitorul adult să fie deja obișnuit cu ideea de a merge la dentist. Este foarte simplu să minimalizăm costurile tratamentelor stomatologice prin realizarea controlului periodic obligatoriu, o dată la șase luni.

Vizitele la stomatolog trebuie începute de la o vârstă cât mai fragedă, specialiștii recomandând ca acest lucru să se întâmple în jurul vârstei de un an. Perioada 1-3 ani este perioada în care apar dințișorii de lapte. Este perioada în care copilul trebuie să se obișnuiască cu medicul stomatolog, dar mai ales cu spălatul pe dinți. La această vârstă de obicei consultațiile sunt gratuite și practic nu îi costă nimic pe părinți să-și aducă copiii la stomatolog. În modul acesta îi fac un mare favor copilului, care pe viitor, când va avea probleme de sănătate dentară, va veni fără frică și cu încredere la stomatolog.

Începând cu vârsta de 6 ani, încet, încet își face apariția dentiția definitivă. Primele măseluțe care apar pe arcadă sunt molarii de șase ani. Profilaxia molarilor de șase ani este foarte importantă deoarece sunt dinți care au rol în menținerea planului ocluzal. Aceasta este o perioadă în care copiii trebuie obișnuiți cu igienizarea profesională care se face o dată la șase luni, împreună cu consultația de rutină. Pe lângă igienizare este important să se facă și fluorizarea dinților, care are rol în obținerea unor dinți rezistenți și fără carii.

Odata cu apariția dinților definitivi este și mai important să fie efectuată sigilarea dinților. Sigilările dentare se realizează atât pe dinții de lapte, cât și pe cei naturali. Sigilarea constă în acoperirea cu rășini compozite care elimină fluor a șanțurilor și a fosetelor de pe suprafața masticatorie a dinților, unde se fac frecvent carii. Aceste sigilări previn cariile dentare pe acele suprafete și garanteaza sănătatea dinților pe o perioadă nedeterminată.

Începând cu vârsta de 12 ani, procesul carios este tot mai des întâlnit mai ales datorită consumului în cantități mari de băuturi acidulate și a produselor fast-food. Aceasta este vârsta la care i se poate face copilului o educație sanitară de către medicul dentist, fiind o vârstă la care capacitatea de înțelegere este crescută. Pe lângă controlul periodic și igienizarea profesională, aceasta este vârsta la care este important să i se realizeze și un consult ortodontic. Anomaliile dentare interceptate din timp se rezolvă mai ușor și permit dezvolatrea unui aparat dentomaxilar armonios și sănătos.

Perioada 18-25 de ani este o perioadă asociată cu apariția viciilor: fumat, cafea, alcool. Aici, rolul igienizării și al controlului periodic devine și mai important. De asemenea există și anumite dezechilibre hormonale care pot interfera cu sănătatea parodontală. Un control periodic poate preveni complicațiile ulterioare.

Pe măsură ce copilul devine adult deja înțelege importanța controlului stomatologic, și-a învins teama de dentist și a reușit să-și mențină sănătatea dentară cu niște costuri minime. Vizita periodică la stomatolog este la latitudinea fiecăruia, nu există nimic care să ne constrângă să o facem, dar dacă lipsa ei se întâmplă din motive financiare este bine să ne facem un mic calcul. Vom realiza foarte ușor că prin evitarea vizitelor la stomatolog nu facem nici o economie, din contră, în momentul în care vom merge de nevoie, costul tratamentelor va fi mult mai mare.

Din păcate, în România încă nu există un sistem de asigurări care să ne oblige la un control periodic, acest lucru depinde de conștiința fiecăruia și de dorința individuală de a avea o dantură frumoasă și sănătoasă. Aceasta ne poate aduce la rândul ei reușite atât în plan personal, dar și profesional. Așa că gândiți-vă de două ori înainte să anulați vizita la stomatolog.

www.dentaldesign.ro
www.drfondrea.ro

Share
Published by
Andreea Milos, medic dentist

Recent Posts

A intrat pe contrasens și a băgat o femeie și un copil în spital

Duminică, 28 decembrie 2025, în jurul orei 06:15, polițiștii au fost sesizați cu privire la…

33 de minute ago

România lui Mitică. Mitică Dragomir

Dacă ar fi să ilustrez anul 2025, ba chiar şi ultimii 36 de ani, rezumându-mă…

4 ore ago

Asociația Club Sportiv Sport Express – locul unde copiii cresc prin sport, încredere și comunitate

Există momente în copilărie care rămân pentru totdeauna: prima minge prinsă corect, primul gol marcat,…

5 ore ago

Un sfert din lucrările la noul Centru Școlar pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu au fost realizate/VIDEO

Cu finanțare din PNRR, Consiliul Județean Timiș ridică la Giroc un nou sediu, modern, pentru…

21 de ore ago

Primăria Timișoara caută depanatori și specialiști pentru întreținerea rețelei de date și voce, pentru 1,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană caută o firmă de specialitate care să se ocupe de rețeaua de date…

21 de ore ago

A bătut un copil de 15 ani pentru lanțul de la gât! Acum își așteaptă pedeapsa

Tâlhărie în a doua zi de Crăciun! Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au reținut un…

23 de ore ago