Categories: CulturaTimp liber

Două premiere oficiale și trei producții noi, la inceputul stagiunii 2012-2013 a TNT

La Timișoara, Teatrul Național și-a redeschis porțile. În ritmul cu care și-a obișnuit atît publicul, cît și colaboratorii, TNTm începe stagiunea 2012-2013 cu două premiere oficiale și trei producții noi.

Astfel, joi, 20 septembrie, de la ora 19, la Sala 2 va avea loc premiera spectacolului Viața e vis după Calderón de la Barca, în traducerea lui Sorin Mărculescu. Viața e vis, unul dintre marile texte ale teatrului universal, este repovestit scenic de regizorul Mihai Măniuțiu, alături de distribuția formată din actorii Marian Râlea, Ion Rizea, Claudia Ieremia, Alina Ilea, Valentin Ivanciuc, Călin Stanciu jr., Colin Buzoianu, Marius Lupoianu, Sabina Bijan, Mălina Manovici, Ana-Maria Pandele, Alina Chelba, Corina Dohanici, Cristina König, Ana-Maria Cizler, Nicolae Pârvulescu şi studenţii Victoria Rusu, Mihaela Tomceanu, Adriana Sâncrăian, Anca Rădulea, Mădălina Toderaş, Richard Haldik, Ionuţ Iova, Flavius Retea şi Ştefan Roman (departamentul Actorie al Facultăţii de Muzică şi Teatru din cadrul Universităţii de Vest). Decorul şi costumele aparţin scenografului Adrian Damian, Lucian Moga semnează light design-ul, ilustrația muzicală aparține lui Șerban Ursachi, iar ilustrația video este semnată de Lucian Matei. Cea de-a doua premieră vine să „îndulcească” începutul anului de grădiniță și de școală primară. Programat sîmbătă, 29 septembrie de la ora 19, în Sala Mare a TNTm și precedat de o reprezentație în matineu vineri, 28 septembrie, de la ora 10,30, spectacolul pentru copii Jucăriile vesele îi reunește pe actorii Mirela Puia, care semnează, de asemenea, scenariul și regia, Cătălin Ursu, Romeo Ioan, Bogdan Spiridon, Iuliana Crăescu, Paula Maria Frunzetti, Claudiu Dogaru, Luminiţa Tulgara, Adrian Jivan şi Benone Viziteu. Decorurile sînt semnate de Zsolt Fehervári şi Sânziana Fehervári, muzica aparţine lui Tibor Cári, mişcarea scenică – lui Baczó Tünde, conceptul video este semnat de Lucian Matei, iar light-design-ul de Florian Putere.

În ce privește producțiile ce vor ieși la rampă în toamna acestui an sînt următoarele: Insula după Mihail Sebastian, în regia Mihaelei Lichiardopol, Cabaretul cuvintelor de Matei Vișniec, în regia lui Ștefan Iordănescu (spectacol realizat în coproducție cu Teatrul Municipal Turda) și Dumnezeu e un gangster – one-man-show semnat de binecunoscutul actor hollywoodian Nick Mancuso, tradus de Geanina Jinaru Doboș și  realizat/interpretat la teatrul timișorean de actorul, scriitorul și muzicianul Doru Iosif.

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

CJ Timiș solicită, concret, preluarea a patru tabere școlare din județ

Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…

37 de minute ago

Proiect aprobat. Consiliul Județean Timiș se poate asocia cu CNI și participa cu o cofinanțare pentru a începe construcția stadionului Timișoarei

Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…

3 ore ago

Demarează lucrările de reabilitare a Podului Muncii. Din 30 martie se restricționează circulația rutieră în zonă

Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…

4 ore ago

Românii şi Inteligența Artificială. Sondaj INSCOP

Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

4 ore ago

Timișoara se poziționează pe harta internațională a chirurgiei umărului: premiere medicale și expertiză globală

Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…

5 ore ago

Amenzi de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pe linie de comerţ

În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…

5 ore ago