Cariera politică a deputatului UNPR Maria Barna se apropie vertiginos de final. Ajunsă în parlament acum patru ani, fosta sindicalistă nu va prinde o nouă candidatură. Ca și cum vestea proastă n-ar fi fost de ajuns, Barna a mai primit, joi, o lovitură.
Maria Barna a intrat întâmplător în politică în urmă cu patru ani, din postura de sindicalist la „Spiru Haret” Timiş. A ajuns în parlament profitând la maximum de o conjunctură favorabilă, candidând pe listele PSD Timiş. Apoi a trecut rapid la UNPR, partid din care face parte și acum și din partea căruia spera să candideze din nou, chiar pe același colegiu. Lucrurile s-au precipitat însă, și nu în sens pozitiv, pentru deputatul timișean.
După ce s-a decis că singurul candidat al UNPR la alegerile parlamentare în Timiş va fi Ion Răducanu, Barna a mai primit o lovitură. De la 1 octombrie, ea va fi înlocuită de la șefia Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor. Aceasta va reveni liberalilor, la schimb cu șefia Comisiei pentru muncă şi protecţie socială. Deşi i s-a promis că va conduce noua comisie, Barna a fost trasă pe linie moartă. Liderii UNPR au decis ca ea să nu fie numită șefă.
Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…
Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…
Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…
Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…
După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…
Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…