Arhiva pentru eticheta: comisie

strada Timisoara

Impozitele majorate cu 500% depind de o comisie care nu exista si un vot in CL Timisoara

Impozitele majorate cu 500% depind de o comisie care nu exista si un vot in CL Timisoara

De anul viitor, la Timișoara, cei care își lasă clădirile să se degradeze și nu își îngrijesc terenurile ar trebui să plătească impozite și de cinci ori mai mari. Până la 31 decembrie însă, „lista neagră” ar trebui aprobată, punct cu punct, în plenul CL, după ce a fost stabilită de o comisie specială. Aceasta nu există încă.

Doi PSD-isti, acuzati ca trag chiulul de la comisii! Jumanca: Sunt multe sedinte la care venim degeaba

Doi consilieri social-democrați urmează să fie schimbați din componența unei comisii a CL. Asta propune Executivul PMT, care susține că aceștia au lipsit de prea multe ori de la ședințe. Unul dintre ei spune însă că lucrurile nu stau chiar așa.

Tolcea, Vighi si Giura stabilesc candidatul M10 la Primaria Timisoara

Partidul Monicăi Macovei începe să prindă contur și în Timiș. Deși filiala nu are oficial decât 50 de membri înscriși, reprezentanții M10 au planuri mari pentru alegerile locale din 2016. Aceștia susțin că vor avea un candidat la Primăria Timișoara. „Alesul” M10 va trebui să treacă printr-o comisie de integritate și arbitraj.

De ce mos Stoia spune prostii cand anunta o comisie a lui Ponta de verificare a retrocedarilor

Acum o săptămână, viceprimarul Traian Stoia anunța triumfător că Guvernul Ponta va face o comisie care să verifice toate retrocedările și revendicările din Ardeal și Banat de la revoluție încoace. Că tot sunt la modă comisiile! Triumfător, moș Stoia a afirmat că multe capete de funcționari și demnitari vor cădea în urma verificărilor pe care le va face această comisie. Toate bune și frumoase, cu o mică excepție.

Crin Antonescu il propune pe Ilie Sarbu sef al „comisiei Calarasi”

Președintele PNL, Crin Antonescu, este convins că cel mai bun om pentru a conduce așa-numita comisie Călărași ar fi senatorul de Timiș Ilie Sârbu. Socrul lui Victor Ponta ar fi recomandat, potrivit lui Antonescu, de lupta sa neabătută de peste un deceniu împotriva lui Traian Băsescu.

cladiri istorice

Guvernul ia la puricat retrocedarile din Banat si Ardeal

Viceprimarul Traian Stoia se va ocupa mai departe de patrimoniu și retrocedări. Social-democratul a declarat, vineri, că guvernul urmează să verifice toate retrocedările și revendicările din Transilvania și Banat, de la revoluție încoace. El se așteaptă chiar la demisii printre funcționarii publici, în urma verificărilor.

Comisia parlamentara a respins proiectul minier de la Rosia Montana

Controversatul proiect minier de la Roşia Montană a primit vot negativ din partea comisiei parlamentare care s-a ocupat de această afacere. Raportul final a fost votat luni seară și a fost respins. Petru Ehegartner, singurul parlamentar de Timiş care face parte din această comisie, era convins că votul va fi negativ.

Ehegartner nu intelege tergiversarile de la Comisia Rosia Montana

Situaţie hilară în cadrul comisiei parlamentare pentru Roşia Montană. După mai multe ore, ședinţa comisiei a fost suspendată miercuri noapte, din lipsă de cvorum, după ce parlamentarii PP-DD au părăsit şedinţa. Miercuri ar fi trebuit să se voteze raportul final dar PP-DD şi PSD au făcut ca acest lucru să nu se producă.

Senatorul Ehegartner: „Proiectul Rosia Montana e prost in forma actuala”

Senatorul liberal Petru Ehegartner este singurul parlamentar de Timiş membru al nou înfiinţatei comisii speciale pentru analizarea proiectului Roşia Montană. Comisia are 21 de membri şi va fi condusă de senatorul PSD Darius Vâlcov. PDL a refuzat să facă propuneri pentru comisia creată la nivel de parlament.

Popoviciu sesizeaza Comisia de abuzuri din Camera Deputatilor

Prim-vicepreşedintele PDL Timiş, deputatul Alin Popoviciu, este revoltat după ce unul dintre consilierii săi locali de la Recaş a fost obligat să-şi dea demisia. Ioan Cîndea a demisionat din funcţie chiar înainte de o şedinţă extraordinară de consiliu local în care majoritatea PDL plus PP-DD voia să-l demită pe viceprimarul PSD.

Marcel Tolcea, schimbat de la Muzeul de Arta: „E o rafuiala politica”

Soarta lui Marcel Tolcea, directorul Muzeului de Artă Timişoara, a fost pecetluită marți. O comisie de verificare a activităţii i-a dat acestuia nota 5,89 și a recomandat încetarea mandatului său de director, pentru activitate nesatisfăcătoare. Tolcea va contesta nota și spune că, de fapt, nu este vorba decât despre o răfuială politică.

Maria Barna pierde tot!

Cariera politică a deputatului UNPR Maria Barna se apropie vertiginos de final. Ajunsă în parlament acum patru ani, fosta sindicalistă nu va prinde o nouă candidatură. Ca și cum vestea proastă n-ar fi fost de ajuns, Barna a mai primit, joi, o lovitură.

Comisia de Salubritate a USL

Surse îndoielnice din interiorul Uniunii Social Liberale au arătat recent că în interiorul puterii există o preocupare pentru eliminarea de pe lista de candidați a Uniunii a celor care nu corespund unui set de criterii de integritate. De punerea în aplicare a acestui set de valori se va ocupa o comisie de etică formată din reprezentanți ai PSD, PNL, UNPR, PC și colonelul Dogaru de la cadrele militare în rezervă cu pensii frumoase.

Evaluarea persoanelor cu handicap, intrerupta peste vara

În perioada 18 iulie – 19 august, activitatea de evaluare la Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor cu Handicap din cadrul DGASPC Timiş este întreruptă. Intreruperea nu va afecta finalizarea dosarelor de încadrare în grad de handicap, verificarea documentelor justificative, verificarea şi programarea dosarelor sau corespondenţa cu persoanele fizice/juridice.

Top