De la „Fir’ai al dracului”, la „Sa ne traiesti, Majestate!

Zilele trecute, MS Regele Mihai I de Romania a împlinit 91 de ani, timp în care mai multe cozi de topor au sărbătorit convertirea la monarhism. Un sentiment de amărăciune m-a cuprins când am văzut cum primarul neocomunist al Bucureștiului i-a dat osului domnesc un lustru ca pe vremurile odelor de partid.

Pentru nocivul Ion Iliescu, Mihai de România este un simplu bătrânel devenit simpatic, după ce, două decenii mai devreme, îl tratase tratat ca pe un dușman de clasă urmărit cu serviciile secrete în drum spre Curtea de Argeș. Chiar și pentru conservatorii securistului Felix monarhia ar fi o soluție, dar nu c-ar simți-o Dan Voiculescu în urina de dimineață, ci doar așa, să-i facă în ciudă lui Traian Băsescu, nașul bastardului.

Mi-e greață să văd cum Regele Mihai a devenit un plan B pentru obsedații de referendumuri anti-Băsescu, iar familia regală, o relicvă plimbată ca moaștele Sfintei Parascheva, s-o vadă poporul ce până mai ieri necheza de fericire când un alt informator proclama „Fir’ai al dracului, Majestate”.

După ce a trecut prin „Bâlbâilă” sau „Ce mai vrea și ăsta?”, Regele Mihai a ajuns mai noua jucărie a băieților cu ochi albaștri, ca peste noapte să devină asul din mâneca lui alde Viorel Hrebenciuc, Victor Ponta, Liviu Dragnea, Crin Antonescu, Victor Ciorbea, ultimii doi, membri ai unui guvern ce n-a mișcat un deget pentru revenirea la monarhie. Ultimele calcule politice îl dau pe Regele Mihai ca o variantă nobilă, decentă și eficientă de reprezentare a României la cel mai înalt nivel, idei alimentate poate și de aducerea lângă familia regală a prințului Nicolae ca posibil succesor al bătrânului rege.

Ca monarhist de drum lung, nu de jalnică conjunctură, m-aș bucura nespus ca restaurarea să se producă fie și pe această cale, cu ajutorul unei „locotenențe domnești”, formate din șmenari ai social-democrației moderne românești. L-aș ierta chiar și pe Ion Iliescu, personaj altfel de neiertat pentru feudalismul instaurat în România post-revoluționară, dacă, împreună cu Valeriu Zgonea, s-ar bate pe umăr cu Regele la ceremonia reînscăunării pe tronul României. Odiosul turnător Dan Voiculescu mi-ar deveni simpatic dacă ar juca rolul lui I.C. Brătianu, convingându-l pe Crin Antonescu să renunțe la aspirațiile sale prezidențiale pentru o clipă de luciditate în interesul României.

I-aș mulțumi și lui Traian Băsescu. Da, lui Băse i-aș mulțumi pentru că, prin atitudinea sa grețos antimonarhistă, a reușit să mobilizeze o clasă politică ce în alte condiții, mai sincere, ar fi numărat și acum vagoanele cu aur și tablouri „furate” de majestățile lor la abdicare. Dar hai să nu visăm frumos, că ne trezim în câteva luni, când „monarhiștii” își vor tăia beregatele pentru niște amărâte de ministere, deturnând agenda publică spre adevăratele probleme ale României. Făcând deliciul marinarului și-al lui „Prins Pol” de România.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

17 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

17 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

18 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

19 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

19 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

21 de ore ago