Muncitorii care săpau lângă fundația unei construcții din apropierea Lugojului au avut parte de șocul vieții lor. Ei au dat peste osemintele unui copil. Oamenii s-au speriat și au anunțat poliția.
În timp ce efectuau lucrări la fundaţia unei casei din comuna Coșteiu, proprietarii au dat peste rămăşiţe dintr-un corp omenesc, cel mai probabil aparţinând unui nou născut. Acestea erau îngropate lângă fundaţia imobilului.
„Au apărut crăpături la peretele bucătăriei şi am săpat la baza acesteia pentru a-i întări fundaţia. Omul care lucra acolo a găsit scheletul, învelit într-o faţă de pernă. Craniul era normal, ca al unui nou născut. Ne-am speriat şi am chemat poliţia”, a spus Mariana F. proprietara casei.
Criminalişti au adunat oasele găsite şi urmează să le trimită la Institutul de Medicină Legală Timişoara. Ei speră ca legiștii să le explice cum a decedat copilul. „Dacă osemintele prezintă urme de violenţă, se vor continua cercetările şi, cel mai probabil, vor fi chemate la audieri persoanele cărora le-a aparţinut imobilul înainte de vânzare”, a declarat Mădălina Mezdrea, ofițerul de presă al Poliției Timiș. Actualii proprietari au cumpărat casa de la Coştei în urmă cu nouă ani, de la o familie care acum locuieşte în Portugalia. (sursa foto: www.redesteptarea .ro)
Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 24.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…