Categories: Social

Protest spontan anti-restructurare, la TVR Timisoara

Angajații TVR Timișoara au ieșit, luni, în curtea instituției, protestând împotriva modului în care vor fi făcute restructurările din această toamnă. Până la finele anului, 25 de angajați de aici vor rămâne fără locuri de muncă.

 „Protestăm împotriva modului în care șefii noștri vor sa facă restucturarea TVR. Toată lumea a înțeles că este nevoie de restructurare, dar felul în care se face este, din punctual nostru de vedere, greșit. S-a pus carul înaintea boilor, nu s-a pornit de la o grilă de programe, să se vadă un necesar de personal pentru grila respectivă.

În afară de asta, s-a spus că e vorba de o ierarhizare a oamenilor în funcție de valoare, dar condițiile pe care le-au anunțat pentru departajare sunt, de fapt, concurs. Atâta vreme cât poți să participi la o departajare în cadrul altui department decât cel în care lucrezi momentan, pe un post pe care l-ai ocupat prin concurs, părerea noastră este că e vorba de un nou concurs, nu de o evaluare. În momentul în care e vorba de concurs, se schimbă datele problemei. În mod normal, în aceste condiții, trebuie să se facă plăți compensatorii pentru toți oamenii, dați toți oamenii afară și făcut un nou concurs”, spune Gheorghe Gapșa, liderul sindical din TVR Timișoara.

Televiziunea Română are, în prezent, 3.274 de angajaţi. Conform ultimului document emis de Claudiu Săftoiu, directorul general al instituției, concedierile vor începe pe 20 noiembrie. Disponibilizaţii vor avea dreptul la o perioadă de preaviz de cel puţin 20 de zile.

„Protestul este spontan, oamenii au ieșit în curte pentru că și-au văzut nesocotită munca de ani de zile. Fiecare dintre ei a venit aici, pe postul respectiv, în urma unui concurs și nu sunt de acord cu modul în care se face restructurarea. În afară de asta, nu s-a ținut cont de niciuna dintre solicitările sindicatului. Ne cer să completăm o așa-zisă cerere prin care noi vrem să ni se facă această evaluare, ca să ne păstrăm locurile de muncă într-o ordine pe care o stabilesc ei”, a mai spus Gapșa.

Share
Published by
Oana Telescu
Tags: protest

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

8 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

9 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

12 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

13 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

13 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

13 ore ago