Primăria Timişoara a promis că, la sfârşitul lui octombrie, Piaţa Iosefin va fi inaugurată cu surle şi trâmbiţe. Joi a avut loc recepţia parţială a noii clădiri, dar primarul Nicolae Robu a dat peste cap tot programul. Oricum, piața nu este încă funcțională.
Primarul Nicolae Robu a promis că vine la ora 1,30, dar, un ceas mai târziu, încă era aşteptat de subordonaţi. Întârzierile primarului Robu, atât la conferinţele de presă ale PNL, cât şi ale PMT, au devenit proverbiale. Niciodată însă, edilul șef nu a întârziat chiar atât. În lipsa lui au vorbit responsabilii de proiect.
„În 30 de zile vom finaliza lucrările. Nu ştiu însă când vor fi mutaţi cei care vând fructe şi legume din vechea piaţa în noua locaţie, care va fi terminată până la finele lunii noiembrie”, a spus Georgică Cornu, patronul firmei care a executat lucrarea din Iosefin. Victor Ştefan, directorul Administraţiei Pieţelor, susţine că imediat după finalizarea finisajelor, vor fi organizate licitaţii pentru spaţii.
În noua piaţă vor funcţiona, la parter, mai multe standuri unde vor fi vândute fructe şi legume și unde nu vor fi organizate licitații. La etajele superioare însă, adjudecarea spațiilor se va face doar prin licitație. Noua clădire a Pieţei Iosefin are patru niveluri.
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…
ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare, din fonduri europene, a proiectului…
După ce în urmă cu câteva zile au debutat lucrările de reparații între Deta și…
O analiză realizată de clubulcopiilor.ro, pe baza datelor Eurostat și INS, arată că Timișul se…