Categories: Social

15 ani de inchisoare pentru parintii perversi din Resita

Perverșii din Reșița au primit sentințele în procesul în care au fost judecați pentru că și-au abuzat sexual fetița de 13 ani. Carmen și Adrian Munteanu au fost găsiți vinovați pentru mai multe infracțiuni și vor sta după gratii câte 15 ani. Sentința nu este definitivă și a fost atacată deja de una dintre părți.

Judecătorii de la Judecătoria Reșița n-au avut pic de milă pentru Carmen și Adrian Munteanu. Cei doi soți au fost acuzați că au întreținut raporturi sexuale cu fiica lor în vârstă de 13 ani. Potrivit șefului DIICOT Caraș Severin, Carmen Munteanu și-a determinat fiica în vârstă de 13 ani să întreţină în mod repetat raporturi sexuale tatăl său vitreg.

Cei doi soți au fost condamnaţi la opt ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice. Încă 12 ani au primit pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor și 10, pentru perversiuni sexuale. La aceste pedepse se adaugă încă șase ani pentru corupție sexuală. „Judecătoria Reşiţa condamnă inculpaţii Munteanu Adrian Costel şi Carmen Iosefina la pedeapsa de câte zece ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului”, se arată în sentință.

Pentru că sistemul nu permite cumularea pedepselor, celor doi le-au fost aplicate pedepsele cele mai grele, respectiv câte 12 ani de închisoare. La acestea s-a adăugat un spor de trei ani. De asemenea, Carmen și Adrian Munteanu trebuie să-i plătească victimei lor 20.000 de lei daune morale. Sentința nu este definitivă, astfel că mama fetiței a atacat-o deja.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

5 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

5 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

5 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

5 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

9 ore ago