627 imobile din Timisoara, pericol maxim in caz de cutremur

Poliţia Timiş, Hotelul Continental şi sediul Direcţiei pentru Protecţia Copilului şi Asistenţă Socială Timiş stau să cadă peste angajați și trecători. Clădirile în care funcționează aceste instituții sunt pe lista neagră a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Banat”, pe care sunt trecute 627 de imobile.

Cu toate că lista există la nivelul instituţiei de câţiva ani, în documentele oficiale ale Ministerului Lucrărilor Publice niciunul dintre aceste imobile nu a fost expertizat. Dacă în primul exemplu e vorba de o construcţie cu cinci nivele de la 1900, hotelul datează din 1970 şi are 14 etaje, în timp ce sediul direcţiei a fost construit în 1914. Lista clădirilor cu risc seismic e completată cu sute de imobile cu apartamente.

Pe adresele mai multor asociaţii de proprietari din Timișoara au ajuns deja somaţii prin care locatarii sunt avertizaţi că au obligaţia de a se prezenta, până pe 1 decembrie, cu expertiza tehnică şi măsurile luate potrivit concluziilor acesteia, la Primăria Municipiului Timişoara, camera 212.

„E vorba de expertizarea tehnică a structurii de rezistenţă a imobilelor, o prevedere a Ordonanţei nr. 20 din 1994 privind reducerea riscului sesimic al construcţiilor existente. Nu ştiu cum vor reuşi oamenii să rezolve expertiza în timp util, pentru a nu deveni contravenienţi, dar mai ales e de discutat cine va plăti această expertiză”, spune Petru Olariu, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Locatari Timişoara.

Actul normativ respectiv prevede obligaţia locatarilor de „a acţiona pentru expertizarea tehnică a structurii de rezistenţă a întregii clădiri”.

Specialiștii în rezistența imobilelor arată că Timișoara, situată în a doua zonă seismică a României, după Vrancea, nu stă deloc mai bine decât Capitala, unde sute de clădiri s-ar prăbuşi la următorul cutremur major, peste jumătate dintre acestea fiind deja catalogate drept „pericol public”.

Potrivit legislației, primăria ar putea să se implice în finanțarea expertizărilor tehnice. Până acum însă, nici fostul edil, cu mai multe mandate, nici actualul nu au luat în calcul această posibilitate.

Share
Published by
editor

Recent Posts

Primăria Timișoara suspendă temporar încasarea taxelor și impozitelor locale, pentru aplicarea noilor reduceri fiscale

Timp de trei zile, încasarea taxelor și impozitelor locale va fi suspendată de către Direcția…

2 ore ago

Finanțarea din fondurile publice ale Timișului a acțiunilor sportive, în dezbatere publică

Timișenii își pot spune opinia asupra modului în care județul va finanța din bani publici…

2 ore ago

CJ Timiș va avea la dispoziție o strategie care să asigure dezvoltarea educației timpurii și evitarea abandonului școlar

Consiliul județean Timiș a lansat activitățile cuprinse în cadrul proiectului Proiectul „Primii pași spre viitor…

3 ore ago

Uite cine vorbeşte! Partidul căpuşă al lui Dan Voiculescu cere demisia lui Dominic Fritz. I se alătură liderului PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă

După aproape o lună, s-a trezit şi PUSL, partidul moşit de Dan „Felix” Voiculescu! Printr-un…

3 ore ago

Rectorul UVT, Marilen Pirtea: Educația studențească va trebui ghidată spre adaptabilitate pe piața muncii

Ce fel de competențe trebuie să aibă un absolvent pentru a rămâne relevant într-o economie…

3 ore ago