Luate prin surprindere de amploarea fenomenului, autoritățile locale au reușit, cu chiu, cu vai, să traseze niște piste pentru bicicliști, ciupind din lățimea trotuarelor sau a străzilor. Unii șoferi nu sunt însă deloc impresionați de marcajele verzi, pe care le văd ca o zonă perfectă de parcare. Ultimul pe listă, șoferul primarului.
E la modă să promovezi pedalatul, o îndeletnicire de altfel foarte sănătoasă, mai ales că vremea e încă frumoasă și îndeamnă la mișcare. Bicicliștii care au trecut marți, prin zona Bd. Republicii, au fost însă nevoiți să oprească și s-o ia pe lângă biciclete. Pe pistă n-aveau loc, deoarece în mijlocul acesteia, chiar în curbă, trona… mașina primarului.
Nu se știe unde se afla edilul șef, la rectoratul Politehnicii sau într-o vizită inopinată la „acvariu”, una dintre destinațiile preferate ale lui Nicolae Robu în ultimele luni. Nu se știe nici măcar unde era Vasile, șoferul moștenit din vechea legislatură. Cert e că mașina a stat minute bune parcată pe pista de bicicliști.
Noroc că în zonă nu era niciun polițist local. Nu de alta, dar primarul Nicolae Robu tocmai a cerut șefilor Poliției Locale să-i ardă la buzunare pe subalternii care nu-și fac treaba și închid ochii în fața mașinilor lăsate de proprietarii lor te miri pe unde.
DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…