Categories: Ultima ora

Procurorii DNA, in actiune la Aeroportul International Timisoara

Procurorii DNA au descins, joi, la Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara. Anchetatorii au ridicat diverse documente, însă fără a reține vreo persoană. Acțiunea vine în urma unui control al Curții de Conturi, realizat în 2011.

Oficial, acțiunea DNA vine ca urmare a unui raport al Curții de Conturi întocmit în urma unui audit efectuat în 2011. „Reprezentanţii DNA au solicitat conducerii Aeroportului Internaţional Timişoara prezentarea unor documente cuprinse într-un raportul de audit al Curţii de Conturi.

Este vorba de o serie de documente verificate deja de Curtea de Conturi în cursul acestui an şi care a auditat perioada 2010-2011 (…)”, precizează Nicoleta Trifan, purtătorul de cuvânt al AIT. Procurorii DNA nu au reținut nicio persoană în acest caz.

Neoficial, surse apropiate anchetei susțin că au fost luate diferite contracte încheiate de-a lungul timpului de instituţie cu diverse firme. Este vorba, se pare, de contracte încheiate între AIT și Nelu Iordache, patronul firmelor Romstrade şi Blue Air, într-un dosar privind posibile deturnări de fonduri.

În februarie 2010, compania de transport aerian a lui Nelu Iordache a intrat pe Aeroportul Internațional Timișoara, operând mai multe zboruri spre principalele orașe din țară, la prețuri începând de la 30 de euro călătoria. Jumătate de an mai târziu, cursele au fost anulate, din lipsă de pasageri.

Share
Published by
editor

Recent Posts

Proiect aprobat. Consiliul Județean Timiș se poate asocia cu CNI și participa cu o cofinanțare pentru a începe construcția stadionului Timișoarei

Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…

O oră ago

Demarează lucrările de reabilitare a Podului Muncii. Din 30 martie se restricționează circulația rutieră în zonă

Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…

2 ore ago

Românii şi Inteligența Artificială. Sondaj INSCOP

Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

3 ore ago

Timișoara se poziționează pe harta internațională a chirurgiei umărului: premiere medicale și expertiză globală

Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…

3 ore ago

Amenzi de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pe linie de comerţ

În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…

3 ore ago

Directorul Teatrului Național Timișoara a câștigat concursul pentru conducerea Teatrului Național București

Ministerul Culturii a anunțat marți rezultatele concursului organizat pentru postul de manager al Teatrului Național…

3 ore ago