Trei terenuri, în valoare de peste un milion de euro. Acesta este prețul pe care îl va plăti Primăria Timișoara pentru ca „acvariul” să dispară din centrul orașului. Proiectul propus de primarul Nicolae Robu a trecut la mustață în ședința CL de vineri.
Primăria Timişoara oferă trei terenuri cu o suprafață de 8.100 de metri pătrați proprietarilor „acvariului” de lângă operă, pentru ca aceștia să fie de acord cu demolare. Prețul terenurilor depășește 1,1 milioane de euro. Acestea sunt situate în Piața 700, în zona Calea Bogdăneștilor – Bd. Cetății și strada Ap. Petru și Pavel, în Calea Lipovei.
Potrivit proiectului propus de executivul Primăriei Timişoara, în schimbul acestei afaceri, firmele care dețin „acvariul” se obligă să demoleze clădirea, să elibereze spațiul subteran şi să renunţe la toate litigiile în instanţă. Conform aceluiași proiect, municipalitatea nu va mai datora SC Al Fer Crom Design SRL şi SC Art SRL niciun ban, deși, conform evaluatorilor, terenul eliberat de acestea este mai valoros decât cele oferite la schimb.
„Evaluatorii au considerat că subpasajul este mult mai valoros decât pachetul de terenuri propus de primărie. Suma nu e considerată mare, faţă de valoarea pe care primăria o aduce înapoi în patrimoniu. Nu putem să încărcăm cu coșmelii un simbol al Timişoarei. Subpasajul este singura variantă de închidere a inelului de trafic, pe o scurtătură între Piaţa Victoriei şi bulevardul Brătianu”, a declarat Nicolae Robu. În favoarea proiectului au votat 19 consilieri. Pentru ca acesta să treacă ar fi fost de ajuns 18.
La Iulius Town, planetariul a revenit cu noi proiecții speciale pentru întreaga familie. Până pe…
Designul funcțional reprezintă o fuziune între aspectul vizual și cerințele practice ale utilizatorului. Pantofii moderni…
Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul de Suport pentru Acțiuni Climatice (CSAC), a organizat workshop-ul de…
Austeritatea fără schimbare nu corectează dezechilibrul. Doar îl amână. România nu intră în austeritate pentru…
Ziua de Buna Vestire numită și Blagoveștenie se sărbătorește în fiecare an pe 25 martie,…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 25.03.2026, unde se vor executa reparaţii…