Categories: Cultura

Teatrul din armata si teatrul pentru copii, in festival la Timisoara

Timișoara a intrat categoric în zodia teatrului. Două festivaluri teatrale de nișă încep săptămâna aceasta. Unul e dedicat soldaților, celălalt e internațional și e pentru copii.

În perioada 6-8 noiembrie, Cercul militar din Piaţa Libertăţii va fi gazda celei de a XX-a ediţii a Festivalului formaţiilor de teatru din armată. Spectacolele prezentate de formaţii de teatru ale cercurilor militare din Braşov, Medgidia, Roman, Iaşi, Piteşti și Timişoara vor avea loc între orele 16 și 19, în sala de spectacole a Cercului Militar. Intrarea la toate piesele de teatru este gratuită.

Alte trei zile de teatru, discuții și cele mai frumoase povești pentru cei mici vin la Festivalul Internațional „Noi credem în povești”, organizat de Teatrul Merlin. De vineri până luni, trupe din Timișoara, Arad, dar și din Ungaria prezintă cele mai bune spectacole ale lor. Programul Festivalului este completat de colocvii pe teme de interes pentru teatrul de păpuși.

Sâmbătă, de la ora 11, Teatrul Merlin prezintă „Eu și săgeată”, iar de la ora 16 Teatrul Maghiar „Csiky Gergely” vine cu piesa „Zian&Kopik”. Duminică, de la ora 11, timișorenii urcă pe scenă cu „Aladin”. De la ora 17, teatrul de păpuși „Ort-Iki” din Debrecen prezintă „Perseu și minunatele lui fapte”, iar de la ora 18,30 are loc un colocviu susținut de actrița Diana Boboc, „Despre imagine și spațiul gol în teatrul de păpuși”.

Luni, de la ora 12, Teatrul de păpuși „Kövér Béla” din Szeged aduce pe scenă piesa „Pinocchio”, iar de la ora 17, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” și trupa Marionete, din Arad, prezintă „Dl Goe” și „Vizita”. De la ora 14, trupa de teatru „Magic Oz”, din Timișoara, vine cu „Peștișorul de aur”. De la ora 16 are loc un alt colocviu, „Încotro? Așteptări și oferte în teatrul de animație”, susținut de conf. univ. dr. Oana Leahu.

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

8 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

8 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

9 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

10 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

10 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

12 ore ago