Vis de masochist: un an de zile in afara UE

Dacă aș fi un masochist de nădejde, mi-aș dori ca Uniunea Europeană să încheie puțin socotelile cu România, să-și adune membrii ăia mai civilizați și să decidă excluderea Bucureștiului din această comunitate de state. Clar, aș vrea să ni se întâmple asta mai mult din curiozitate, în timp ce alții o vor din „patriotism”. De murit nu vom muri, dar tare mi-aș dori să văd „patriotul” fără liberă circulație, fără fondurile directe din agricultură, fără investițiile străine care-au mai ajuns în România, fără exporturile de acum, dar cu taxe fiscale în comerțul cu toți vecinii, fără banul trimis de muncitorii români din Spațiul Schengen și cu ei întorși acasă, mărind galopant statisticile din șomaj.

Dacă s-ar putea așa ceva, tare m-aș bucura să văd o Românie întoarsă cu ani buni în urmă, să văd reacția politicienilor „patrioți” în fața inflației, la lipsa creditorilor și apoi la colapsul sistemului de pensii. După care, repede m-aș întoarce la situația de acum, proastă cum e ea, cu o Europă severă ca profesorul de matematică, cu guvernanți incapabili să atragă câte fonduri ne alocă Uniunea, cu guveranți dispuși la șantaj pentru niște bani pe care oricum nu vor fi în stare să-i acceseze, la Justiția asta care nici pe departe nu merge bine, dar care, strânsă cu ușa de la Bruxelles, începe să-ți dea sentimentul că nu consumă mulți bani de la buget doar ca să acopere măgăriile mafiei politice.

Dar, cum spuneam, „patriotismul” merge bine cu populismul și cu propaganda electorală, iar creierele cele mai vulnerabile în fața unor astfel de manipulări dau cu ușurință majorități parlamentare. Două categorii de oameni politici ar profita de mesaje anti-DNA, anti-ANI și, la urma urmelor, de mesaje antieuropene.

Lichelele care știu cât de ușor se adună voturi uzând de astfel de teme, politicieni care știu cât rău ar face României un astfel de pas înapoi, dar pe care nu-i interesează efectele pe termen lung dacă gașca lor scapă de incompatibilități și dosare penale. Ceilalți sunt liderii politici iraționali, care ajung chiar să-și creadă propria propagandă, dar de care România s-a cam scăpat, odată cu ieșirea lui Vadim din scenă.

Nu era nevoie de ironia lui Băsescu să-și dea seama până și liderii USL că învârtoșarea României în fața ăluia care dă banul e simulară cu strategia țiganului care se cacă pe preșul vecinului ca să-i cumpere mai ieftin apartamentul. Dacă eram o Olandă, o Suedie, da, puteam să batem cu pumnul în masă pentru un anume interes. Ce frumos ar fi fost! Dar nu suntem nici Olanda, nici Suedia, nici măcar Slovenia. „Patriotismul” de campanie electorală ne îndeamnă să fim demni și să nu mai umblăm aplecați când ajungem la Bruxelles. Să cerem bani demn.

Doar să cerem, fără să și oferim ceva din ceea ce înseamnă respectarea unor reguli. Așa ne învață capii USL cu cinismul celui care ceartă cocoșatul că nu-i capabil să meargă vertical. Ce exportăm noi altceva bun în Uniune decât dantelurile Mariei Grapini și Dusterul de la Dacia? Țigani la cerșit? Corupție, nepotism, normalitatea unui furt intelectual nepenalizat, cea mai ieftină forță de muncă și alte ingrediente care te pun în situația să exersezi complexul de inferioritate chiar și când nu ar fi cazul.

Numai un an bugetar să stăm în afara Uniunii Europene și-apoi, plin de nerăbdare, aș vrea să-i văd pe cei care astăzi sunt dezamăgiți de ce oferă și ce cere UE cum vor negocia fructuos reprimirea României printre țările civilizate și mult mai atente cu banul contribuabilului. Oare câte drepturi de veto am provoca dacă am vrea să ne întoarcem?