Categories: Social

Amenzi de cinci milioane de lei de la ITM

Pentru că n-au respectat legislația muncii, firmele din Timiș au plătit, în primele 11 luni ale anului, amenzi în valoare totală de peste cinci milioane de lei. În cazul a 24 dintre ele, controalele ITM s-au lăsat și cu dosare penale.

Până la 30 noiembrie, inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș au făcut 3.140 de controale, care s-au soldat cu aproape 8.400 de sancțiuni. Cele mai multe dintre acestea au fost doar avertismente, dar peste 1.800 de firme au fost amendate. Cele mai multe nereguli au vizat munca fără forme legale, pentru care amenzile au fost de aproape patru milioane de lei.

Alte „bube” ale angajatorilor au fost legate de nerespectarea prevederilor privind munca de noapte sau zilele libere legale, precum și neacordarea salariului minim brut pe țară. Inspectorii de muncă au sancționat, de asemenea, aproape 400 de firme care au aveau evidența corectă a timpului de muncă și nu au eliberat adeverințele solicitate de angajați.

Share
Published by
editor

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

14 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

14 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

14 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

15 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

18 ore ago