Categories: Sănătate

Campanie gratuita de testare HIV

Direcția de Sănătate Publică Timiș marchează Ziua Mondială de Luptă Împotriva HIV/SIDA prin mai multe acțiuni, între care se numără și o campanie gratuită de testare HIV.

Acţiunile organizate de DSP Timiș încep duminică, 2 decembrie, la ora 15, când în Piaţa Victoriei va fi formată o fundiţă umană. Între 3 şi 7 decembrie, la Centrul de testare şi consiliere al DSP, pe str. Victor Babesș 18, va avea loc o campanie gratuită de testare HIV, care va fi promovată în căminele studențești și cluburile din Timișoara.

Organizatorii acestei campanii sunt Direcţia de Sănătate Publică Timiş, AFAH – Asocialia Familiilor Anti-HIV „Speranţa în Viitor”, Asociaţia Română Anti-SIDA Timişoara, Asociaţia LGBTeam Timişoara, Programul ,,Eu sunt! Tu?” al PSI România, Societatea pentru Copii şi Părinţi SCOP, Societatea Studenţilor în Medicină și Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş”.

La sfârşitul lui 2011, în lume erau 34,2 milioane de persoane infectate cu HIV, fiind înregistrate și 1,7 milioane de decese din cauza SIDA. Potrivit datelor Centrului Român HIV/SIDA, la 30 iunie 2012, în România, la 48% din persoanele infectate cu HIV, calea de transmitere a fost heterosexuală.

Share
Published by
editor

Recent Posts

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

2 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

4 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

7 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

7 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

8 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

9 ore ago