Noua Piaţă Iosefin se va umple până de Crăciun de comercianţi şi cumpărători. Asta promit reprezentanţii Primăriei Timişoara, care au trecut cu zâmbetul pe buze peste întârzierea de o lună și jumătate în finalizarea lucrărilor.
În prima fază, Piaţa iosefin ar fi trebuit să fie gata până la sfârşitul lui octombrie. În acea perioadă s-a făcut o recepție parțială a clădirii în care va funcționa noul „mall” agro-alimentar. Aceasta are subsol, parter şi două etaje, cu o suprafaţă utilă de aproape 70.000 de metri pătraţi. Valoarea investiției: 15 milioane de lei.
Se speră că investiţia Primăriei Timişoara va alunga din zonă speculanții. „Am investit aici aproape 15 milioane de lei pentru ca agricultorii să poată vinde mărfurile în condiţii decente. Nu este normal ca alţii să beneficieze de pe urma ţăranilor şi a producătorilor. Vom încerca să eliminăm speculanţii din pieţe. Îi rog pe cei care au informaţii despre astfel de oameni să vină la mine”, a spus primarul Nicolae Robu.
În noua piaţă, la parter, vor funcţiona mai multe standuri unde se vor vinde fructe şi legume. Pentru acestea nu vor fi organizate licitații. La etajele superioare însă, adjudecarea spațiilor se va face doar prin licitație.
[nggallery id=1446]
Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…
Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…
Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…
Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…
În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…
Ministerul Culturii a anunțat marți rezultatele concursului organizat pentru postul de manager al Teatrului Național…