Lumina Sfântă de la Bethleem ajunge, și în acest an, la Timișoara. Ea va fi împărțită tuturor joi seară, în Sala Capitol a Filarmonicii Banatul. Orașul de pe Bega este, de altfel, primul din România în care ajunge aceasta.
Fundația Academică Culturală Timișoara (FACT), în parteneriat cu IPA Timiș, aduce, pentru al șaptelea an consecutiv, Lumina Sfântă de la Bethleem (Friedeslicht). Aceasta va fi dăruită Timișoarei în 20 decembrie, la ora 18, în Sala Capitol a Filarmonicii Banatul.
Friedeslicht este o acțiune organizată de ORF – Linz Austria . De aproape 30 de ani, această lumină este adusă și distribuită în toată Europa. „Scopul acestei acțiuni, este aceea de a aprinde cât mai multe candele cu lumina sfântă în casele noastre, ale vecinilor si prietenilor. Timișoara este primul oraș din România care beneficiază anual de această lumină”, spune Ioan Coriolan Gârboni, președintele FACT.
FACT le oferă, de altfel, gratuit, spectatorilor mici candele, iar elevii Colegiului Național de Artă „Ion Vidu” vor susține un mic program artistic, iar apoi vor primi cadouri.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…