Categories: Administratie

Mall-ul agro-alimentar din Iosefin, deschis pe 3 ianuarie / FOTO

Vechea piață Iosefin își trăiește ultimele zile. Potrivit administrației piețelor, de săptămâna viitoare, hala va fi închisă, iar precupeții vor putea să-și mai vândă marfa doar în clădirea cea nouă.

Producătorii de legume-fructe vor ocupa mesele de la parter. Ei au fost repartizați deja pe locuri. Cei care au câştigat licitaţiile pentru spaţiile de la celelalte niveluri urmează să se mute anul viitor.

La începutul lunii decembrie, oficialii Primăriei Timişoara au tăiat panglica la noua piaţă agroalimentară din cartierul Iosefin, o clădire cu subsol, parter, mezanin şi două etaje. Așa-numitul mall agro-alimentar are o suprafaţă utilă de aproape 70.000 de metri pătraţi. Valoarea investiției a fost de 15 milioane de lei.

Oficial, spune Victor Ştefan, directorul SC Pieţe SA, după data de 7 ianuarie, noua piață va funcționa complet, iar toți vânzătorii vor fi mutaţi. În noua piață, masa costă tot 10 lei pe zi, la fel ca și în vechea hală. Teoretic, pe 3 ianuarie vor fi încheiate contractele cu toți precupeții, iar în a doua săptămână a lunii ianuarie va începe demolarea vechii hale.

[nggallery id=1467]

Share
Published by
editor

Recent Posts

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

9 minute ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

22 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

22 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

23 de ore ago