Vremuri grele pentru patronii din Complex: ar putea fi expropriati!

Primarul Nicolae Robu îi amenință voalat cu exproprierea pe proprietarii de localuri din Complexul Studențesc, care nu se conformează hotărârii de consiliu local care interzice vânzarea băuturilor alcoolice. În zonă vor urma și controale la sânge.

Pe 23 noiembrie, aleşii locali au votat interzicerea consumului de bături alcoolice în toate localurile şi barurile din Complexul Studenţesc. Prefectura are timp 30 de zile să atace această hotărâre, iar după această perioadă vor începe controale amănunţite în barurile din zonă.

„După perioada de timp în care prefectura poate ataca hotărârea se vor face în permanenţă controale în Complexul Studenţesc. Au venit două contestaţii ale proprietarilor de localuri din acea zonă. Le transmit un singur lucru: dacă nu ne putem înţelege civilizat, va urma exproprierea. Dacă îşi închipuie că pot intra într-un război cu mine, le transmit de la început că vor pierde. Cei ce vor debandadă şi vor să ţină oraşul jos nu vor reuşi”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Potrivit hotărârii locale, Complexul Studenţesc este delimitat de următoarele străzi: Al Vaida Voievod – de la str. Daliei până la Aleea FC Ripensia pe partea căminelor studenteşti (fără nr. 2, 4, 6, 8, 10); str. Virgil Birou – în totalitate, de la bulevardul Eroilor până la strada Al. Vaida Voievod; Ion Vidu (fostă Siret) – de la str. Cluj până la Aleea FC Ripensia; Cluj – de la str. Ion Vidu până la Piaţa Leonardo da Vinci şi Aleea FC Ripensia; Aleea F.C. Ripensia – de la Bd. Eroilor până la Piaţa Leonardo da Vinci; Aurelianus – de la str. Socrate până la Al. Vaida Voievod; Aleea Studenţilor – în totalitate, respectiv de la str. Daliei până la Aleea F.C. Ripensia; strada Socrates nr. 10.

Conform proiectului adoptat, „se interzice cu desăvârşire comercializarea băuturilor alcoolice în perimetrul Campusului Studenţesc Timişoara (…) din această categorie fac parte şi berea sau orice alt produs care conţine un amestec de bere şi de băuturi nealcoolice, care au o concentraţie alcoolică mai mare de 0,5% în volum”. Amenzile sunt cuprinse între 500 și 2.500 de lei. De asemenea, niciun magazin sau local nu va putea funcționa după ora 24.

Share
Published by
editor

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

14 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

14 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

15 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

15 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

16 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

18 ore ago