Categories: Politica

Dupa miezul noptii, TNL Timisoara va avea presedinte

Alegerile pentru funcția de președinte al TNL Timișoara au început vineri seară, pe un frig pătrunzător, la Casa Tineretului. În cursă s-au înscris trei candidaţi: Andrei Stănuş, Claudiu Chira şi Miroslav Stanici. N-au lipsit discursurile încurajatoare și anunțurile de susținere pe față, din partea liberalilor „bătrâni”.

Înainte de începerea alegerilor propriu-zise, cele mai mari şanse le avea actualul preşedinte interimar, Claudiu Chira. Andrei Stănuş, membru al organizaţiei de studenţi a PNL Timiş, urma să beneficieze de sprijin din partea studenților. Vor putea vota peste 350 de oameni, adică toți cei prezenți în sala de la Casa Tineretului. Dacă s-ar fi prezentat la ședință, și-ar fi putut exprima opțiunea în jur de 600 de tineri liberali.

Claudiu Chira și-a făcut campanie ca la carte: sute de broșuri colorate, a câte patru pagini, au fost împărțite participanților. Andrei Stănuș n-a avut decât câteva flyere anemice, alb-negru. Inițial, jurnaliștii ar fi trebuit să părăsească sala înainte de discursurile lui Cristian Bușoi,Petru Ehegartner și Marian Vasile. La intervenția europarlamentarului, presei i s-a permis accesul în continuare.

Viceprimarul Dan Diaconu i-a invitat pe tinerii liberali să „voteze cu inima”, iar vicepreședintele CJ Timiș, Marian Vasile, și-a afirmat public sprijinul pentru Claudiu Chira, nu înainte de a citi mesajul lui Nicolae Robu, trimis taman de la Barcelona, unde se află cum primarul Timișoarei.

Liviu Cocean, președintele TNL Timiș, care își va pune și el în joc funcția peste câteva săptămâni, și-a anunțat și el preferatul, în persoana aceluiași Chira. Cocean l-a invitat pe Miroslav Stanici în echipa sa, probabil după ce acesta a anunțat, neoficial, că îl sprijină pe actualul președinte.

Procesul efectiv de votare și numărarea voturilor sunt estimate să se încheie peste aproximativ patru ceasuri. Așteptarea va pune la grea încercare răbdarea protagoniștilor, mai ales că în sala de la Casa Tineretului e cel puțin la fel de frig ca afară.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Începe o nouă serie de dezinsecții terestre la Timișoara

La Timișoara demarează noi acțiuni de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a…

12 ore ago

Extinderea la patru benzi a drumului spre Sânandrei va umple vistieria Timișoarei

Timișoara va primi de la Consiliul Județean Timiș suma de aproape 15.000 de lei în…

12 ore ago

Din 1 aprilie se reia transportul public pe apă la Timișoara

Începând de miercuri, 1 aprilie, pe Bega se va circula din nou, în sistem de…

13 ore ago

Nu a fost ușor! SCM Poli a învins Constanța și rămâne pe podium

Liga Naționala de handbal masculin a continuat în acest weekend cu etapa a XVII-a, iar…

15 ore ago

Cu câte puncte intră Poli în play-off și cu cine joacă în tentativa de promovare în Liga 2

Politehnica a terminat cu o victorie, 3-0 la Hațeg, seria a 7-a din Liga a…

16 ore ago

PSD? Mult succes!

Când PNL și USR i-au arătat lui Sorin Grindeanu pisica politică, punându-l să aleagă între…

18 ore ago