Guvernul Ponta nu da niciun ban pentru spitalul de copii

Promisiunile de campanie ale USL în Timiş încep să pice una câte una. Campania deputatului PSD Sorin Grindeanu, unul dintre fruntaşii social-democraților în Timiş, s-a bazat, în mare parte, pe o finanţare guvernamentală pentru noua clădire a Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu”. Banii nu vor veni însă în acest an.

La finele lunii noiembrie, în ziua în care a lansat candidații USL în Timiș, premierul Victor Ponta a promis că banii pentru noul corp de clădire al spitalului de copii vor fi prevăzuți în planul de buget pe 2013. În realitate însă, lucrarea nu este „prinsă” în bugetul pe anul în curs. Chiar Titu Bojin, președintele CJ Timiș, recunoaște că, în prezent, nu sunt finalizate nici studiul de fezabilitate şi nici proiectul tehnic pentru noua clădire.

O posibilă salvare a proiectului ar putea veni, culmea, de la CJ Timiș. „În bugetul pe 2013 al CJT va fi prevăzută o sumă de bani pentru spitalul de copii. Aceşti bani sunt pentru realizarea proiectului tehnic şi a studiului de fezabilitate. Din cauză că nu avem proiect tehnic şi studiu de fezabilitate, nu poate fi inclus în bugetul naţional”, a spus Bojin.

În bugetul pe anul 2013 nu sunt prevăzute fonduri pentru mai multe proiecte propuse de primarul Nicolae Robu. Printre cele mai importante sunt centura de ocolire a Timișoarei, un bazin olimpic, o nouă sală de sport etc.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

3 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

3 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

4 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

4 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

5 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

7 ore ago