Categories: PoliticaUltima ora

Liberalii vor de la „centru” mai multe functii decat PSD-istii

Filialele PNL şi PSD din Timiş şi-au trimis propunerile pentru funcţiile de secretari și subsecretari de stat, şefi de agenţii sau companii naţionale. În timp ce liderul PSD Titu Bojin a anunţat că a nominalizat patru persoane pentru aceste funcţii, preşedintele PNL Timiş a trimis cinci propuneri la Bucureşti.

Liberalii vor analiza propunerile luni, în cadrul Biroului Politic Central şi în Consiliul Naţional al PNL. „Am nominalizat cinci persoane pentru aceste funcţii şi organizaţia judeţeană îi susţine total”, a declarat Nicolae Robu, care nu a vrut să dezvăluie niciun nume. Cosmin Costa, marele ghinionist al alegerilor din decembrie, şi Ciprian Bogdan, directorul Spitalului Judeţean, au cele mai mari şanse să ajungă secretari de stat din rândurile liberalilor.

„Am nominalizat şi noi trei colegi pentru funcţiile de secretari de stat sau directori de agenţii naţionale”, a spus Titu Bojin, care nu a vrut nici el să spună vreun nume. Printre cei propuși se numără Ioan Căprariu, directorul Casei de Pensii, şi consilierul local Andrei Petrişor, fiul cunoscutului avocat Petre Petrişor.

Timişul are deja un ministru delegat, pe Maria Grapini (PC), la Ministerul IMM-urilor, Turismului şi Mediului de Afaceri. Şi alţi politicieni din Timiş au ajuns în funcţii de decizii la Bucureşti. De la PNL, Ionuţ Nasleu a ajuns vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, iar Sorin Supuran este directorul Autorităţii Rutiere Române. PSD Timiş l-a propulsat pe Adam Crăciunescu în postura de şef al Regiei Autonome Romsilva, pe Ciceronis Cumpănăşoiu, director la Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Pescuit, şi pe Artur Ursu, şef la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

4 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

6 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

8 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

11 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

11 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

12 ore ago