Categories: Sănătate

Doua paturi pentru ATI, donatie Kiwanis la spitalul de copii

Două paturi de terapie intensivă ultramoderne au fost donate Spitalului „Louis Țurcanu” din Timișoara, de către Clubul Kiwanis, în cadrul unui proiect de modernizare a secțiilor ATI și UPU. Proiectul a pornit de la drama unei familii care și-a pierdut fetița de numai două luni și prinde încet-încet contur.

Clubul Kiwanis Timișoara derulează, de anul trecut, un proiect de modernizare a secției de Terapie Intensivă și UPU de la „Louis Țurcanu”. Acesta a pornit la inițiativa familiei unei fetițe de două luni, care s-a stins din viață pentru că spitalul de copii nu avea toate dotările necesare.

„Am aflat după moartea Emei că pentru Secția de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Județean s-au strâns fonduri și s-a reușit modernizarea acesteia. Deci se poate. Credem, așadar, că și copiii noștri au dreptul la un spital mai bun, la condiții de spitalizare, investigare și tratamente de calitate și chiar la o șansă pentru viață sau măcar la un sfârșit cu decență”, spun inițiatorii proiectului.

Primele două paturi pentru Secția de Terapie intensivă nr. 2 de la Clinica de Pediatrie au fost montate luni după-amiază. Acestea sunt complet motorizate, automatizate și dotate pentru cerințele procedurilor de terapie intensivă, prețul lor fiind de 6.000 de euro. Pentru achiziționarea paturilor, cei de la Kiwanis au primit ajutor financiar atât de la persoane fizice, cât și de la companii precum Saguaro Technology sau Technical DIE Casting.

Kiwanis Club Timișoara s-a fost înființat în 2010. În Europa, Kiwanis numără aproape 35.000 de membri care s-au angajat să realizeze acțiuni culturale și sociale pentru copii. Pe bătrânul continent, Kiwanis strânge și distribuie aproape zece milioane de euro și peste un milion de ore de voluntariat în folosul copiilor.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Motive de îngrijorare! Rezultate Simulare Evaluare Națională 2026, cu o treime de note sub cinci. Nici Timișul nu face excepție

Rezultatele la Simulare Evaluare Națională 2026 au fost anunțate în cursul zilei de astăzi. Datele…

3 ore ago

Timişoreanul Marin Popescu a fost numit consilier al ministrului Educației, Mihai Dimian

Începând de luni, 30 martie, Marin Popescu, fost inspector şcolar general, dar și coordonator al…

4 ore ago

Au demarat primele lucrări la reabilitarea zonei Piața Traian/FOTO

Lucrările care vor transforma total zona Piața Traian și străzile adiacente au demarat. Viceprimarul Ruben…

5 ore ago

Indemnizațiile de șomaj se plătesc mai devreme, înainte de Paști

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș anunță că, în contextul Sărbătorilor Pascale,…

5 ore ago

Timișoara va avea din toamnă echipă masculină în liga de elită de volei

Au dominat categoric turneul care a dat biletele pentru primul eșalon valoric. Evoluție perfectă în…

6 ore ago

Adversar redutabil pentru Poli! Timișoreanul Alex Pelici preia Minaur Baia Mare

După ce a dus Unirea Alba Iulia pe primul loc în C7, Alex Pelici a…

7 ore ago