Fratii Cristescu au primit Directia Cladiri si Terenuri a Primariei Timisoara

Misterul atribuțiilor celor doi viceprimari ai Timișoarei a fost dezlegat. De acum încolo, Dan Diaconu și Traian Stoia știu ce au de făcut când vin la serviciu. Primul se va ocupa de cultură și voluntari, iar al doilea își va folosi experiența acumulată în trustul fraților Cristescu, la Direcția Clădiri și Terenuri.

Nicolae Robu este cel care a stabilit ce vor face Dan Diaconu și Traian Stoia. „Am ținut seama de competențe. Domnul Stoia e foarte priceput pe domeniile repartizate. Am împărțit atribuțiile conform legii, nu a existat nicio negociere”, a explicat edilul șef. El a decis că Dan Diaconu, probabil prin prisma tinereții și entuziasmului său, are înclinații culturale, ecologiste și de comunicare. Astfel, viceprimarul liberal va avea în subordine Direcția de Mediu, Direcția Instituții Școlare, Sanitare, Sportive și Culturale, Direcțiea Comunicare, Compartimentul Voluntari pentru Situații de Urgență și Serviciul Public de Asistență Medicală Școlară.

Primarul Timișoarei a decis să profite din plin de îndelungata experiență a lui Traian Stoica. În „ograda” viceprimarului social-democrat au ajuns, astfel, Direcția Clădiri, Terenuri, Dotări Diverse, Direcția de Asistență Socială, Cantina de Ajutor Social, Căminul pentru Pensionari, Serviciul pentru Protecția Persoanelor cu Handicap și Serviciul Protecția Copilului și a Familiei.

Etichetat drept apropiat al fraților Cristescu, Traian Stoia poate acum să aplice o parte din ideile strălucite ale acestora și la Primăria Timișoara. Așa cum a anunțat, de altfel, în ziua învestirii: „Traian Stoia este mândru că este asociat cu frații Cristescu, care sunt niște oameni de afaceri deosebiți, oameni inteligenți, care au văzut globul ăsta în lung și în lat și pot veni cu idei pentru Primăria Timișoara”. Noul viceprimar și-a propus ca, în mandatul său, să stopeze „sifonarea banului public”.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

5 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

8 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

9 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

9 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

9 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

9 ore ago