Concurs cu final asteptat: fostul vames Sorin Dragoi va fi city manager

Mai multe surse din Primăria Timişoara şi PNL Timiş susţin că fostul vameş Sorin Drăgoi va fi noul city manager al Timişoarei. Postul abia a fost scos la concurs, dar lucrurile par să fie clare. Nicolae Robu îl vrea administrator al orașului pe cel pe care l-a numit consilier personal în septembrie 2012.

Pentru ca postul să-i revină sigur patronului de la Casa del Sole, în fişa postului va fi trecut şi faptul că, pentru a fi city manager, este obligatoriu un doctorat. Condiția nu este însă specificată în anunțul de înscriere la concurs.

Nicolae Robu a prins încredere în Sorin Drăgoi imediat. La trei săptămâni după ce l-a numit consilier personal, primarul a lăsat deja să se înţeleagă cine este favorit pentru funcţia de city manager. „Am un consilier care în momentul de faţă exercită atribuţii de city manager. Este vorba despre Sorin Drăgoi, drept urmare, când vom ajunge să scoatem postul la concurs, sigur că ne putem aştepta ca dânsul să fie candidat”, susţinea Robu.

Concursul pentru funcţia de city manager se va întinde pe două zile: pe 12 martie are loc proba scrisă, pentru ca o zi mai târziu să se desfăşoare intreviul şi susţinerea proeictului de management. Dosarele se depun până pe 13 februarie, iar proiectul de management poate fi depus până pe 22 februarie.

Sorin Drăgoi a fost inspector vamal în Vama București și, la un moment dat, a fost în cărți pentru un post de șef de vamă, însă lucrurile n-au mers așa cum și-ar fi dorit el, așa că a părăsit sistemul vamal. Ulterior a fost asociat la două firme de imobiliare și a deținut un casino. Este administratorul unor restaurante din Timișoara.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Nou capitol la UPT: de la zborul lui Traian Vuia la dronele viitorului. Se lansează un nou program de studii în Drone și informatică aplicată în domeniul aeronauticii

O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu…

18 minute ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

O oră ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

3 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

3 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

4 ore ago

Primăria Timișoara inaugurează, în sfârșit, baza sportivă din Mehala

Deschiderea activității pe noua bază sportivă din Mehala va avea, în sfârșit loc, la luni…

4 ore ago