Fascinanta poveste a liftului de la Direcția Fiscală face victime. Patru persoane sunt urmărite penal pentru că ascensorul, deși a fost plătit, n-a fost montat niciodată. Trei dintre acestea sunt angajate ale municipalității. În prezent, liftul se află în subsolul primăriei.
Sediul Direcției Fiscale a PMT a costat trei milioane de lei și a fost inaugurat în 2010. Ce n-a observat – sau s-a făcut că nu observă – nimeni până săptămâna trecută este că în proiect era prevăzută și montarea unui lift. Acesta a costat 99.000 de lei și, în ciuda unui proces-verbal de recepție și punere în funcțiune, n-a fost niciodată instalat.
Săptămâna trecută, Nicolae Robu a denunțat public lipsa ascensorului și, prin minune, acesta a apărut a doua zi în curtea primăriei. Acum, utilajul se află în subsolul PMT și așteaptă să fie montat la Direcția Fiscală. Dincolo de situația hilară, în care aproape trei ani nimeni n-a sesizat că liftul nu există, lucrurile au devenit foarte serioase pentru patru persoane.
Reprezentanții IPJ Timiș au anunțat, vineri, că a început urmărirea penală în cazul a trei angajați ai primăriei, care sunt acuzați de abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual. În aceeași situație se află și administratorul firmei care ar fi trebuit să monteze liftul, care este acuzat de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual.
Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…
Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…
Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…
Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…
După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…
Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…