Categories: Social

Interlopul Bujor din Resita, condamnat la 15 ani de inchisoare

Capul unei reţele de interlopi din Reşiţa, Bogdan Bujor, a fost condamnat la 15 ani de închisoare. El a fost prins în 2012, în timp ce pregătea asasinarea unui om de afaceri din orașul de pe Bârzava.

Împreună cu locotenenţii săi, Bogdan Bujor a fost prins în 2012, chiar înainte de a da ordinul de asasinare a lui Cătălin Radu, proprietarul unui local de fițe din Reșița. Polițiștii au găsit în maşinile interlopilor pistoale mitralieră, sticle incendiare, cuţite, cagule şi şepci care să îi ajute să se camufleze după lovitură.

Procurorii DIICOT au numit operațiunea „Mad Max” și au intervenit, în mai anul trecut, înainte să aibă loc crima. Bujor și rivalul său își disputau supremația lumii interlope din oraș. Până să decidă că rivalul trebuie ucis, Bujor a comandat diverse atacuri menite să îl intimideze: mașini incendiate, vile distruse și zeci de persoane șantajate.

Astfel, la mijlocul lunii martie, într-o dimineață, lui Cătălin Radu i-a fost incendiat autoturismul Porsche. Imediat după Paște, tot într-o dimineață, i-au fost sparte geamurile vilei. La scurt timp au fost distruse alte trei autoturisme proprietatea lui Radu și ale asociatului acestuia, parcate într-o benzinărie.

 Totul a culminat cu cu tentativa de asasinat a lui Radu. Omorul urma să fie comis pe 23 mai 2012. Acțiunea a fost coordonată personal de Bogdan Bujor.  Cu o zi mai devreme, Bujor a fost săltată de DIICOT în timp ce pândea casa lui Radu, ca să stabilească ultimele detalii ale crimei de a doua zi.

În timpul investigațiilor, anchetatorii au stabilit că, pentru a-și intimida victimele, Bujor și gruparea sa le lăsau acestora tot felul de „mesaje” de intimidare. La un moment dat, ei au ucis câinele unui presupus adversar, i-au tăiat capul cu sabia şi l-au pus pe maşina stăpânului. Într-un alt caz, au comandat un sicriu cu numele celui pe care voiau să-l sperie.

Bogdan Bujor a fost condamnat pentru constituire de grup infracţional organizat, dar şi pentru instigare la tentativă de omor. Din păcate, sentința nu este definitivă. Doi dintre complicii lui au fost condamnaţi la câte 10 ani de închisoare.

(sursa foto: expressdebanat.ro)

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Politehnica a învins o prim-divizionară în cantonamentul din Antalya

Poli se află în Antalya, unde în perioada 3-14 februarie susține o perioadă de pregărire…

6 ore ago

Trei morți în urma unui tragic accident pe DN6, în Banat

Duminică neagră pe șoselele din Banat! După tragicul accident din urmă cu două săptămâni când…

7 ore ago

Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu va fi finalizată de două firme din Moldova

Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor…

11 ore ago

Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO

Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate.…

11 ore ago

Cuplaj „nefericit”! Doar remiză pentru handbaliști, înfrângere pentru baschetbaliști

Nu a fost ziua SCM. Echipa de handbal avea nevoie de o victorie pentru a…

12 ore ago

Eau de Cologne

George Simion, nepreședintele României la limită, vrea și reușește să bage spaima în români cu…

13 ore ago