Primarul Robu le recomanda soferilor sa aiba incarcatoare de mobil in masina

Dezbaterea publică despre noul regulament de parcare Timpark a fost, în mare parte, un monolog al primarului Nicolae Robu. Acesta a spus că parcometrele ar fi costat prea mult și i-a sfătuit pe șoferii timișoreni să-și cumpere încărcătoare de telefoane mobile, pe care să le țină în mașini.

Zeci de timișoreni au venit, luni, la primărie, pentru a-și spune părerea despre modul în care va fi taxată parcarea în orașul de pe Bega. În deschidere, Nicolae Robu a avut un schimb de replici tăioase cu Szekernyes Janos, președintele Uniunii Artiștilor Plastici Timiș, și cu criticul de artă Ioan Iovan. Acesta din urmă i-a reproșat edilului faptul că, în condițiile în care Timișoara vrea să fie capitală culturală europeană, o galerie precum Helios e pe cale să se închidă. „Vreți să nu se plătească nimic acolo unde se vând opere de artă de mii de euro?”, a replicat primarul, enervat de insistența artiștilor.

„În cazul Timpark, este vorba despre o primă etapă dintr-un proiect mai amplu, eficient și comod pentru cetățeni. Noul sistem aduce următoarele lucruri noi: împarte orașul în trei zone care sunt tarifate diferite. Primele 15 minute vor fi gratuite. Jumătate din banii obținuți vor merge la consiliul local.

Este cel mai cinstit sistem cu putință. Suntem un oraș care am fost sensibil la nou. 800.000 de euro ar costa parcometrele, care, în plus, trebuie și întreținute. Mai adaug că, în etapa a doua, care presupune o achiziție publică, dorim și alte facilități, când Timișoara va fi echipată cu senzori. Acest sistem este cel mai modern posibil”, a spus Nicolae Robu.

Conform proiectului de HCL, parcarea în Timișoara se va face doar cu ajutorul telefonului mobil, prin apel sau sms. Tarifele vor fi cuprinse între 0,5 și 1,5 lei/oră, în funcție de zonă, iar mașinile parcate aiurea nu vor mai fi ridicate, ci le vor fi blocate roțile. Întrebat ce ar trebui să facă un șofer, dacă rămâne fără baterie la telefon, Robu a răspuns prompt: „Oricine poate să meargă în piață, să-și cumpere un încărcător cu 30 de lei, pe care să-l lase în mașină”.

Primarul a oferit și argumentul forte în sprijinul Timpark: la sondajul său efectuat pe Facebook, din cei 250 de repondenți, 90% au susținut ideea și numai 10% s-au declarat nemulțumiți. Proiectul de hotărâre va fi pe ordinea de zi a ședinței CL de marți.

Share
Published by
Andreea Rotar-Popovici

Recent Posts

Doi infractori notorii printre membrii fondatori ai partidului lui Călin Georgescu

Tribunalul București a admis, luni, cererea de înregistrare a Partidului „România Românilor”, formaţiune despre care…

25 de minute ago

SCM Timișoara vrea să organizeze turneul Final 4 al Cupei României

Clubul SCM a înaintat Federației Române de Handbal o ofertă de organizare a turneului final…

2 ore ago

Săcălazul va avea, în premieră, creșă. La Moșnița va crește numărul de grupe funcționale

Două comune periurbane ale Timișoarei vor beneficia de susținere financiară în vederea oferirii de suport…

3 ore ago

Douăzeci de noi locuri de parcare sunt amenajate în Piața Consiliul Europei

Terenul public aflat în fața clădirii cunoscute ca și Centrul Financiar-Bancar, din Piața Consiliul Europei,…

4 ore ago

O asociere de firme condusă de Construcții Erbașu va primi 211 milioane de lei pentru reabilitarea a 13 kilometri de rețea de termoficare

O asociere condusă de societatea Constucții Erbașu a fost declarată câștigătoare a contractului de modernizare…

4 ore ago

Trei regiuni istorice din România își consolidează colaborarea în cadrul rețelei IGCAT: parteneriat pentru promovarea națională prin gastronomie

Gastronomia ne „leagă” pe toți. Harghita, Banat și Dobrogea au oficializat semnarea unui Acord de…

5 ore ago