În baza inițiativei implementate începând cu luna aprilie 2022, Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara (TIMPARK) oferă persoanelor care donează sânge posibilitatea obținerii unui abonament gratuit, de tip COMBINAT, valabil pentru o perioadă de o lună, destinat staționării autovehiculelor în zonele tarifare roșie, galbenă și albastră. Această măsură reprezintă…
Un nou lot de maşini abandonate scos la licitaţie de Timpark
Timpark organizează o nouă licitaţie de vânzare a unor vehicule fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public. De această dată este vorba de 79 de maşini, al căror preţ de strigare variază între 119 şi 1.167 lei. Ședința de licitație se va ține pe data de 25.11.2025, ora 9.00. la punctul de lucru…
Anunţ TIMPARK
Anunț licitație deschisă cu strigare, pentru valorificarea vehiculelor fără stăpân/abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unității administrativ-teritoriale Municipiul Timișoara și trecute de drept în proprietatea privată a Municipiului Timișoara Subscrisul Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara – TIMPARK, cu sediul în Municipiul Timișoara,…
Clarificări privind funcționarea, respectarea Regulamentului și modalitatea de plată în zonele cu Tarifare Progresivă a sistemului de parcare TimPark în Timișoara
În scopul asigurării unei informări corecte și responsabile a tuturor utilizatorilor serviciului de parcare municipală, Serviciul Public de Interes Local Pentru Administrarea Parcărilor Publice – TimPark reiterează aspecte esențiale legate de funcționarea sistemului. Sistemul TimPark are ca temei legal Hotărârea Consiliului Local nr. 20 din 25.01.2022, un act normativ cu caracter public și accesibil tuturor…
Donaţi sânge şi parcaţi gratuit timp de o lună! Campania TIMPARK continuă
În baza inițiativei implementate începând cu luna aprilie 2022, Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara (TIMPARK) oferă posibilitatea obținerii unui abonament gratuit, de tip COMBINAT, valabil pentru o perioadă de o lună, destinat staționării autovehiculelor în zonele tarifare roșie, galbenă și albastră, persoanelor care donează sânge. Această măsură reprezintă…
Anunț modificare program Timpark
Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara – TIMPARK, cu sediul în Municipiul Timișoara, Splaiul Nicolae Titulescu, nr. 10, jud. Timiș, CIF RO45421239, e-mail: contact@timpark.ro și număr de telefon: 0256493393, anunță modificarea programului de lucru pentru ziua de vineri, 10.10.2025, orarul acesteia fiind 08:00 – 13:00.
Timpark scoate la vânzare prin licitaţie 100 de maşini abandonate sau fără proprietar. Cea mai ieftină porneşte de la 242 de lei
Timpark organizează o nouă licitaţie de vânzare a unor vehicule fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public. De această dată este vorba de 100 maşini, al căror preţ de strigare variază între 242 de lei şi 618 lei. Ședința de licitație se va ține pe data de 30.09.2025, ora 9.00. la punctul de…
Anunţ Timpark
Anunț licitație deschisă cu strigare, pentru valorificarea vehiculelor fără stăpân/abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unității administrativ-teritoriale Municipiul Timișoara și trecute de drept în proprietatea privată a Municipiului Timișoara Subscrisul Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara – TIMPARK, cu sediul în Municipiul Timișoara,…
În acest an, 160 de vehicule abandonate pe domeniul public au fost ridicate de Primăria Timișoara, prin TIMPARK
Municipalitatea timişoreană, prin TIMPARK și Poliția Locală, continuă să redea comunității spații blocate de vehicule abandonate. De la începutul anului au fost ridicate peste 160 de vehicule abandonate de pe domeniul public, dintre care 23 au fost recuperate de proprietari, iar alte 200 au fost valorificate prin vânzare la licitații publice. Astfel, trotuare, zone verzi…
Timpark îşi modifică programul de lucru vineri, 12 septembrie
Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara – TIMPARK, cu sediul în Municipiul Timișoara, Splaiul Nicolae Titulescu, nr. 10, jud. Timiș, CIF RO45421239, e-mail: contact@timpark.ro și număr de telefon: 0256493393, anunță modificarea programului de lucru pentru ziua de vineri, 12.09.2025, orarul acestuia fiind 08:00 – 13:00.
Vineri, 8 august, program modificat la Timpark
Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara – TIMPARK, cu sediul în Municipiul Timișoara, Splaiul Nicolae Titulescu, nr. 10, jud. Timiș, CIF RO45421239, e-mail: juridic@timpark.ro și număr de telefon: 0256493393, anunță că, din cauza lucrărilor de renovare a sediului, programul de lucru pentru ziua de vineri, 08.08.2025, se va desfășura…
Anunţ modificare program casierie Timpark
Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara – TIMPARK, cu sediul în Municipiul Timișoara, Splaiul Nicolae Titulescu, nr. 10, jud. Timiș, CIF RO45421239, e-mail: juridic@timpark.ro și număr de telefon: 0256493393, anunță modificarea programului de lucru pentru ziua de vineri, 01.08.2025, pentru a permite realizarea unor lucrări de renovare a sediului.…
Timpark scoate la vânzare prin licitaţie un nou lot de maşini. Cea mai ieftină porneşte de la preţul de 299 de lei
Timpark organizează o nouă licitaţie de vânzare a unor vehicule fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public. De această dată este vorba de 13 maşini, al căror preţ de strigare variază între 299 de lei şi 479 de lei. Ședința de licitație se va ține pe data de 05.08.2025, ora 9.00. la punctul…
Anunţ Timpark
Anunț licitație deschisă cu strigare, pentru valorificarea vehiculelor fără stăpân/abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unității administrativ-teritoriale Municipiul Timișoara și trecute de drept în proprietatea privată a Municipiului Timișoara Subscrisul Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara – TIMPARK, cu sediul în Municipiul Timișoara,…
Timpark scoate la vânzare prin licitaţie un nou lot de maşini. Cea mai ieftină porneşte de la preţul de 160 de lei
Timpark organizează o nouă licitaţie de vânzare a unor vehicule fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public. De această dată este vorba de 52 de maşini, al căror preţ de strigare variază între 160 de lei şi 367 de lei. Ședința de licitație se va ține pe data de 08.07.2025, ora 9.00. la…
Anunţ Timpark
Anunț licitație deschisă cu strigare, pentru valorificarea vehiculelor fără stăpân/abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unității administrativ-teritoriale Municipiul Timișoara și trecute de drept în proprietatea privată a Municipiului Timișoara Subscrisul Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara – TIMPARK, cu sediul în Municipiul Timișoara,…
Timpark scoate la vânzare prin licitaţie un nou lot de maşini. Cea mai ieftină porneşte de la preţul de 242 de lei
Timpark organizează o nouă licitaţie de vânzare a unor vehicule fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public. De această dată este vorba de 100 de maşini, al căror preţ de strigare variază între 242 de lei şi 511 lei. Ședința de licitație se va ține pe data de 17.06.2025, ora 9.00. la punctul…
Anunţ Timpark
Anunț licitație deschisă cu strigare, pentru valorificarea vehiculelor fără stăpân/abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unității administrativ-teritoriale Municipiul Timișoara și trecute de drept în proprietatea privată a Municipiului Timișoara Subscrisul Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara – TIMPARK, cu sediul în Municipiul Timișoara,…
Timpark reaminteşte cum se plăteşte corect parcarea în zona Verde cu tarif progresiv
Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara – Timpark vă reamintește modalitatea de plată în parcările cu tarif progresiv din zona Verde, pentru a evita situațiile neplăcute în care ați putea fi sancționați pentru folosirea incorectă a modalităților de plată. În cazul în care vă aflați într-o parcare din zona…
Timpark scoate la vâzare prin licitaţie un nou lot de maşini. Cea mai ieftină porneşte de la preţul de 275 de lei, iar cea mai scumpă de la 521 de lei
Timpark organizează o nouă licitaţie de vânzare a unor vehicule fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public. De această dată este vorba de nu mai puţin de aproape 100 de maşini, al căror preţ de strigare variază între 330 de lei şi 1.041 de lei. Ședința de licitație se va ține pe data…