Câteva zeci de case de vacanță construite pe malul lacului Surduc vor fi inundate în această primăvară. Administraţia Bazinală de Ape Banat (ABAB) reia lucrările de betonare a galeriei de aducţiune pe o lungime de patru kilometri pe sub munte.
Lucrările se fac de la Luncani de Sus până la Gladna Montană şi include construcţia prizei de captare şi a debuşeului galeriei. Acestea au început în 1981 și nu sunt încă finalizate.
Apa din râul Bega de pe raza satului Luncani, va trece pe sub munte către Gladna, iar la final ajunge în lac. Prima consecință: volumul apei în Surduc se va dubla şi va ajunge la 50 de milioane de metri cubi, cantitate suficientă pentru a asigura în condiţii optime alimentarea cu apă potabilă a Timişoarei. Odată ridicat nivelul apei, 65 de case de vacanță construite prea aproape de mal vor fi inundate. Acestea au fost edificate fără autorizație de construcție.
Lacul de acumulare Surduc a fost construit în 1972. Este cel mai mare din Banat, iar barajul este cel mai îngust din România, raportat la cantitatea de apă reţinută – 25 de milioane de metri cubi.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…