Categories: Pe surseUltima ora

Ostaficiuc si-a cedat scaunul de presedinte al PDL Timis

Ședință cu scântei la ultima întrunire a Biroului Județean al PDL Timiș. Vremurile când Constantin Ostaficiuc, zis „Brandul”, conducea filiala fără ca nimeni să nu scoată nici cel mai mic zgomot au cam apus. Degringolada tot mai mare din filială a condus și la tot mai multe critici din interior împotriva „Brandului”.

Nu mai e un secret că deputatul Alin Popoviciu se prezintă pe unde apucă drept adevăratul președinte al PDL Timiș. Vineri însă, Constantin Ostaficiuc a fost criticat la scenă deschisă de primarul orașului Sânnicolau Mare, Dănuț Groza. El i-a reproșat în termeni foarte vehemenți rezultatele de la alegerile parlamentare, dar și lipsa de reacție împotriva primarilor trădători. Asta, după ce Ostaficiuc a cerut o situație a modului în care s-au implicat edilii PDL în alegerile parlamentare, fiind cunoscut faptul că unii au făcut campanie pe față candidaților USL.

„Ne-am pus și rău cu unii primari și nici nu se face nimic cu ei”, a sărit Groza. Unii dintre spectatori susțin că în spatele atacurilor lui Groza ar fi stat chiar Popoviciu. Încolțit și criticat minute în șir, Ostaficiuc a răbufnit la un moment dat. „Vreți scaunul meu, luați-l atunci!”, a strigat „Brandul”, ridicându-se de pe scaunul de la prezidiu și oferindu-l celor din sală. Pe moment, nimeni nu l-a luat însă…

Share
Published by
deBanat.ro

Recent Posts

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

14 minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

48 de minute ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

13 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

15 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

16 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

16 ore ago