Categories: Politicieni

Sfaturi par avion, de la Popoviciu pentru Robu

Deputatul Alin Popoviciu i-a oferit sfaturi prețioase primarului Nicolae Robu. Cei doi au avut locuri unul lângă altul în cursa spre București, așa că au petrecut câteva zeci de minute discutând în avion.

Alin Popoviciu susține că i-a dat un sfat util primarului Timişoarei, Nicolae Robu. Discuţia a început în aeroport, la check-in, şi a continuat în avion, unde cei doi au fost vecini de zbor.

„M-am întâlnit în aeroport cu Nicolae Robu, am stat şi în avion unul lângă celălalt. I-am spus că e o idee bună ca şi Muzeul Revoluţiei să fie în pasajul din Operei. Tot ce s-a întâmplat la revoluţie a fost în acel perimetru. Cred că este un motiv foarte bun ca şi Muzeul Revoluţiei să fie acolo”, a spus Popoviciu.

Până una-alta, în pasajul din Piața Victoriei – care e parte a schimbului de terenuri dintre primărie și proprietarii „acvariului” – se desfășoară, în aceste zile, un târg cu produse pentru ziua îndrăgostiților.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supravghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

30 de minute ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

33 de minute ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

O oră ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

2 ore ago

Pe marginea căilor ferate au fost descoperite cinci noi gropi de gunoi ilegale

Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a descoperit cinci noi deponeuri ilegale, apărut în zona…

2 ore ago

Echipe mixte STPT – Poliția Locală vor controla și informa călătorii din mijloacele de transport în comun

Călătorii din mijloacele de transport în comun din Timișoara vor fi verificați, dar și informați,…

4 ore ago