Categories: Zâmbete amare

Cristi Busoi, acest Alin Popoviciu al PNL Timis

De multe ori, spre vârful partidelor aflate la putere se cocoață și își fac cuib niște băieți extrem de descurcăreți. (Se întâmplă același lucru și la partidele din opoziție, dar acolo accesul la banul public e mai compacat.) Acești băieți se îndeletnicesc cu toate lucrurile mai puțin curate dintr-un partid sau filială de partid. Mai exact, se ocupă de tot felul de sforării, cu numirea unor oameni în instituții deconcentrate, fac trafic de influență, țin legături cu oameni de afaceri, sponsori, primari, chiar și interlopi etc. Au legături în poliție sau chiar au intermediat unele numiri acolo și de aceea se cred invulnerabili.

Au o anumită abilitate în a-și îndatora oameni din preajmă, cărora le-au găsit un job, o afacere, o intrare la vreun secretar de stat etc. În marea lor majoritate sunt tineri, până în 40 de ani. Au promovat în partid nu datorită unor calități, ci pentru expertiza colosală pe care o au în a culege scamele de pe hainele șefilor lor. Chiar dacă au o coloană extrem de flexibilă, nu sunt însă fideli, pot să schimbe imediat stăpânul dacă au de câștigat un profit din trădarea lor. Mielușei la început de carieră, aroganți pân’ la Dumnezeu mai târziu. Slugarnici cu șefii, pizdoși cu subalternii. Chestie de caracter, oricum.

La ei totul se învârte în jurul profitului și a parvenirii sub orice formă. Banii nu sunt însă scop, ci mijloc. Scopul este puterea, să conducă. Ei vor să ajungă șefi, după atâția ani de slugărnicie. De multe ori nu-i ajută însă nici măcar mecla pentru a fi lideri. Iar de carismă ce să mai spui, mai multă găsești la un butoi de bere gol.

În Timiș avem două exemple concrete de astfel de oameni: Alin Popoviciu (PDL) și Cristian Bușoi (PNL). Cine nu-i cunoaște? Amândoi vorbesc foarte tare precum fac muzicanții de doi lei care își ascund defectele cu o sonorizare dată la maximum. Au un tupeu care merge spre nesimțire. Afacerile lui Popoviciu sunt deja extrem de cunoscute, așa că nu le mai trec în revistă.

Acum e vremea lui Bușoi. El vrea să controleze întregul sistem sanitar din Timiș, cu tot ce înseamnă el. A numit mai mulți oameni în diverse funcții. Vrea să schimbe directorul de la aeroport că așa vrea mușchii lui. Se laudă că are la mâna sa tot felul de miniștri și poate rezolva orice. Are la mână miniștri, dar e cățeluș de casă al fraților Cristescu! Săptămâna trecută a primit însă un pumn în nas, după ce nu a prins nicio funcție în conducerea centrală a partidului, lucru pe care și l-a dorit foarte mult. Poate că Crin Antonescu n-a uitat că cel care îi ridică acum osanale a făcut la fel cu Tăriceanu, cel care l-a crescut la sânul său pe Bușoi.

De fapt, și saltul spectaculos al averii personale l-a înregistrat în timpul guvernării Tăriceanu, salt pe care l-a motivat prin darurile consistente pe care le-ar fi primit la nuntă. Adică terenuri, case, bani etc. Cum Timișoara e prea mică pentru el, joi și-a ținut ziua de naștere la București. I-o fi sărit iar averea prea mult în aer și acum vrea să și-o motioveze prin darurile primite la ziua de naștere? De aceea să-și fi ținut ziua la București? Ce nu înțeleg eu e de ce ne mai deranjează pe noi, amărâții de provinciali din Timișoara, cu aerele sale mitico-oltenești?

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Undă verde pentru construirea unui parc fotovoltaic la Moşniţa Nouă, investiţie de 2,7 milioane de lei

La Moşniţa Nouă urmează să se ridice un parc fotovoltaic, fiind semnat ordinul de începere…

41 de minute ago

Deplasare grea în Maramureș pentru un clasic al handbalului românesc

Două echipe de tradiție din handbalul românesc se întâlnesc duminică, 1 martie, în Baia Mare.…

55 de minute ago

UMF va organiza un eveniment foarte important în această primăvară

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” anunță că va organiza cel de-al 13-lea Congres…

O oră ago

Talent precoce! Ana Julie, la doar 11 ani demonstrează că totul este posibil: pianistă și balerină de succes/VIDEO

  Imaginați-vă că aveți 3 ani și, în loc să învățați să vă legați șireturile,…

2 ore ago

Culisele statului paralel. Cum funcționează România dincolo de instituțiile oficiale

România post-1989 nu a trăit o ruptură, ci o negociere între vechiul sistem și formele…

4 ore ago

Weekend la Iulius Town: ateliere creative, teatru pentru copii, târg educațional și competiții sportive

În Iulius Town continuă seria creativă dedicată celor mici și în acest final de săptămână,…

4 ore ago