Categories: Cultura

Patru timisoreni „vaneaza” premiile UNITER / FOTO

Un scenograf de la Teatrul Național Timișoara, două actrițe surori de la Teatrul German de Stat sunt nominalizați la premiile UNITER, iar compozitorul Teatrului Maghiar „Csiky Gergely” primește o distincție specială din partea Senatului UNITER. Premiile vor fi decernate în luna mai, la Iași.

Pentru cea mai bună scenografie, Adrian Damian (Teatrul Național Timișoara) este nominalizat pentru decorurile spectacolului „Viața e Vis” de Calderon de la Barca, în regia lui Mihai Mănuțiu. Actriţele surori Silvia şi Olga Török obţin două nominalizări la premiile Uniunii Teatrale din România (UNITER), pentru interpretările lor ca fiică şi mamă în acelaşi spectacol, „Fetiţa din bolul peştelui auriu”, de Morris Panych.

Silvia este actriţă a Teatrului German de Stat Timişoara (TGST) din stagiunea 2011/2012, după ce şi-a desăvârşit formarea la Facultatea de Teatru a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca, la clasa profesorului Miklós Bács. La TGST mai poate fi văzută în stagiunea curentă şi în spectacolele „Cuplutoniu”, derdiedans şi „Ţinuturile joase”.

Sora ei, Olga, a debutat pe scena TGST în 2006, pe când era încă studentă la secţia de actorie în limba germană a Universităţii de Vest din Timişoara. În 9 martie va interpreta în premieră rolul Nina Zarecinaia în spectacolul „Pescăruşul”, de Cehov, în regia lui Yuri Kordonsky. Olga Török a fost distinsă în 2012 cu Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar la Festivalul Interetnic de la Oradea, precum şi cu Premiul Pro Cultura al Consiliului Judeţean Timiş.

Compozitorul timișorean Cári Tibor este laureatul Premiului special pentru Muzică de teatru, distincţie decernată de Senatul UNITER. Trofeul îi va fi înmânat în cadrul celei de-a XXI-a ediţii a Galei Premiilor UNITER, care va avea loc luni, 13 mai 2, la Sala Mare a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi.

Cári Tibor s-a remarcat cu muzica pe care a realizat-o pentru mai multe piese de teatru lucrate împreună cu regizori celebri. Absolvent al Facultăţii de Muzică din Timişoara, artistul a debutat ca pianist în „Lecţia” de Eugene Ionesco, în regia lui Victor Ioan Frunză, producţie a Teatrului Maghiar „Csiky Gergely”, în 2001. Astăzi, Cári Tibor este un important creator al echipei Teatrului Maghiar din Timişoara, în postura de compozitor. De-a lungul vremii a primit numeroase premii pentru lucrările sale.

[nggallery id=1520]

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

Politehnica a învins o prim-divizionară în cantonamentul din Antalya

Poli se află în Antalya, unde în perioada 3-14 februarie susține o perioadă de pregărire…

7 ore ago

Trei morți în urma unui tragic accident pe DN6, în Banat

Duminică neagră pe șoselele din Banat! După tragicul accident din urmă cu două săptămâni când…

7 ore ago

Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu va fi finalizată de două firme din Moldova

Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor…

11 ore ago

Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO

Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate.…

11 ore ago

Cuplaj „nefericit”! Doar remiză pentru handbaliști, înfrângere pentru baschetbaliști

Nu a fost ziua SCM. Echipa de handbal avea nevoie de o victorie pentru a…

13 ore ago

Eau de Cologne

George Simion, nepreședintele României la limită, vrea și reușește să bage spaima în români cu…

13 ore ago