Lista cu salariile de la Poli: Rosenblum si Bungau, in varful topului

deBanat.ro a intrat în posesia listei cu salariile conducerii administrative a lui ACS Poli Timişoara. Adnotările cu pixul de pe ultima coloană reprezintă varianta finală a lefurilor primite în mână, lunar, de fiecare membru al conducerii clubului. Mai trebuie spus că toate sunt plătite din bani publici și că unii dintre oficiali reușesc să se împartă perfect între două locuri de muncă, ambele la stat.

Cele mai mari salarii sunt ale directorului administrativ Ionel Bungău şi managerului sportiv Călin Rosenblum. Fiecare primește lunar 5.700 de lei. Dacă Bungău este pensionar, Rosenblum ia un salariu frumos şi de la Liceul cu Program Sportiv „Banatul”, unde este director sportiv. Angajat pe două norme, Rosenblum pare să reuşească să-şi împartă perfect programul între Poli şi liceul sportiv.

Imediat sub ei este directorul economic Mircea Mihuţ, un alt pensionar. Acesta câştigă 5.200 de lei pe lună. Şeful departamentului de organizare, Ovidiu Maier, încasează 4.100 de lei pe lună. Directorul sportiv Petre Muşat ia cu 50 de lei mai puţin pe lună şi ajunge la un salariu de 4.050 de lei. Muşat este angajat şi la Universitatea Politehnica. Purtătorul de cuvânt Levente Balint ia în mână lunar 2.150 de lei. Salariul lui este la jumătatea şmecherilor din staff-ul administrativ de la Poli. Acelaşi salariu îl încasează şi Ionel Poclid, consultant informatică, reţele IT şi ticketing, dar și Emil Teaha, fost șef la „Doi și-un sfert”, în prezent responsabil cu securitatea și paza stadionului. Cu 1.200 de lei lunar este răsplătit și Răzvan Mușat, fiul lui Petru Mușat, angajat pe funcția de „manager TMS”.

Viceprşedintele Consiliului Director de la Poli, profesorul Ioan V. Ionescu, primeşte 2.000 de lei pe lună pentru munca prestată. Aceiaşi bani îi încasează şi Ioan Miculaş, simplu membru în Consiliul Director. Florențiu Staicu, preşedintele Consiliului Director, în același timp director general administrativ al Universității Politehnica, nu primește bani pentru funcția sa. Muncă pro bono fac, în acest caz, și deputatul Sorin Grindeanu, respectiv vicepreşedintele CJ Timiş, Călin Dobra.

În total, pentru returul campionatului, bugetul lui ACS Poli este de 6,6 milioane de lei. Din această sumă, 4,9 milioane reprezintă cheltuielile cu personalul. „Grosul banilor din fondul de salarii se duce către fotbaliști și antrenori. Salariile sunt confidențiale”, spunea, săptămâna trecută, primarul Nicolae Robu. Cu doar câteva zile înainte, Titu Bojin anunța verificări ale statelor de plată din toate instituțiile finanțate de CJ Timiș.

Salarii nete

Bungău Ionel (director administrative) – 5.700 lei

Roseblum Călin (manager sportiv) – 5.700 lei

Mihuț Mircea (director economic) – 5.200 lei

Maier Ovidiu (șef departament organizare) – 4.100 lei

Mușat Petre (director sportiv) – 4.050 lei

Dembroschi Emeric (scouter) – 1.900 lei

Filip Liliana (șef dpt. resurse umane) – 2.150 lei

Jipescu Monica (economistă) – 2.150 lei

Prodanciuc Georgiana (consultant management) – 2.150 lei

Atanasescu Alina (consilier juridic) – 1.400 lei

Poclid Ionel (consultant IT) – 2.150 lei

Levente Balint (ofițer de presă) – 2.150 lei

Moraru Ovidiu (magaziner) – 1.550 lei

Bogdan Gheorghe (șef serviciu adm. terenuri) – 2.150 lei

Gulei Catinca (femeie de serviciu) – 1.000 lei

Mușat Răzvan (manager TMS) – 1.200 lei

Teaha Emil (responsabil securitate și pază) – 2.150 lei

Toma Marta Carmen (spălătoreasă) – 1.700 lei

Membri Consiliu Director

Ionescu V. Ioan (vicepreședinte CD) – 2.000 lei

Miculaș Ioan (membru CD) – 2.000 lei

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

20 de minute ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

O oră ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

O oră ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

2 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

2 ore ago

Contractul de finanțare cu fonduri europene pentru completarea Inelului II de circulație a fost semnat

ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare, din fonduri europene, a proiectului…

2 ore ago