Sorin Dragoi, city manager: „Ce calitati ma recomanda? Relatiile pe care le am”

Sorin Drăgoi, primul city manager din istoria Timișoarei, vorbește despre cele nouă luni în care a fost vameş, despre șpaga primită, dar şi despre cei care au vrut să-l facă şef la regionala vamală Timişoara. Spune că e un apropiat al lui Dinu „Vamă”, Liviu Dragnea şi Adriean Videanu. De-a lungul timpului, a avut tot felul de business-uri profitabile la Timişoara. Fiindcă erau prea multe, pe unele le-a vândut. Drăgoi vorbeşte şi despre ritmul accelerat impus de Nicolae Robu și despre cum au încercat prietenii să-i facă mai uşor concursul pentru city manager.

Când aţi ajuns la Timişoara?
În 2001 m-am mutat de la Bucureşti la Timişoara cu familia. În acea perioadă am dat-o pe fata cea mare la şcoală la Viena. Nevastă-mea se tot plângea că suntem departe şi voia să venim în vestul ţării. Plecam de la Bucureşti, dormeam o noapte la nişte prieteni în Arad, iar a doua zi plecam la Viena. Era complicat. M-am mutat la Timişoara, într-un oraş în care nu ştiam pe nimeni.

Din ce făceaţi bani la acea oră?
Aveam mai multe spaţii închiriate la Bucureşti. Chiria era bună şi afacerile mergeau. La acea vreme îl ştiam foarte bine pe Dinu „Vamă”, cu care şi acum sunt prieten. Nu puteam sta degeaba, nu ştiam ce să fac, aşa că m-am hotărât să intru la vamă.

Cum a fost viaţa de vameş?
Am dat examen, am obţinut un post de inspector vamal la Arad. Făceam naveta în fiecare zi Timişoara – Arad. Am lucrat într-un birou la Regionala Vamală Arad. Nu pe graniţă, nu pe frontieră. Stăteam într-un birou şi mă ocupam de agenţii economici.

Cât de bine o duceaţi pe vremea aceea?
Eram om de afaceri, mă duceam la vamă cu Mercedesul. Colegii îmi spuneau că trebuie să merg cu Dacia, să nu dau de bănuit. Nu înţelegeam de ce trebuie să mă ascund. Fraţilor, nu l-am furat, nu l-am primit ca şpagă, e maşina mea!

Deci nu aţi intrat pentru bani în afacere?
Acum nu ştiu dacă pot să recunosc… Am făcut o sticlă de whisky şpagă, şpagă adică cadou, şi o pereche de pantofi. Atâta am făcut eu lucrând la vamă nouă luni. Văzând cum e activitatea la vamă am zis că nu mă defineşte.

Era mort totul?
Nu era mort, aveam activitate pe teren, dar nu mă definea pe mine. După nouă luni, mi-am dat demisia. Am venit în Timişoara şi m-am ocupat de alte afaceri. La început am luat cafeneaua Corso. Apoi au fost Tunnel, Casa del Sole. Le-am luat în rate. Apoi am avut piscina de la mall, cafeneaua Corso tot de la mall. Le-am vândut între timp, pentru că erau prea multe. Am rămas cu Casa del Sole şi Aquarium. Mint, şi Tunnel, dar acesta e închiriat.

Se vorbea că voiați să ajungeţi şef de vamă?
Da, pe atunci lumea vorbea că am venit să iau nu ştiu ce post la Regionala Timişoara – Arad. Întâmplarea făcea că în regională mai era un Sorin Drăgoi. Ca să fac mişto, le ziceam celor de la Arad: „Măi, în fiecare regională e un Sorin Drăgoi trimis de la Bucureşti!”.

Revin, aţi vrut sau nu să fiți şef la vamă?
Staţi liniştit că vă răspund. Deschizând Tunnel şi venind multă lume m-am împrietenit foarte bine cu Dan Popa, ce făcea pe atunci parte din gruparea Costi-Borza, de fapt erau toţi împreună. Veneau cu soţiile la Tunnel şi ne-am împrietenit. După ce au câştigat alegerile, mi-au spus „Sorine, tu ştii, te punem pe tine la vamă”. Le-am spus că nu am nevoie, dar au insistat.

Când au zis că mă pun pe mine au început şicanele. Mulţi credeau că le stric ploile. Le-am spus clar că nu mă interesează. Am avut şi o întâlnire chiar la Casa del Sole. Era Ovidiu Drăgănescu, era Dorel Borza, preşedintele partidului, Dan Popa, a venit Diaconu de la Regionala din Bucureşti. Toţi au zis că pe mine vor să mă pună. Eu voiam însă să stau liniştit.

Se zvoneşte că aveţi prieteni foarte influenţi din mediul politic.
Sunt foarte bun prieten cu Dragnea şi cu Videanu, am fost colegi de cămin. În 1990 când am terminat Facultatea de Transporturi din Bucureşti, Petre Roman îmi era profesor. M-au chemat alături de Roman, care făcuse atunci FSN. Dar eu nu voiam să intru în politică. Dragnea şi Videanu au plecat cu Petre Roman, eu nu m-am dus.

Vă pare rău acum că nu aţi acceptat invitaţia?
Deloc. Nu vreau în politică, nu mă interesează. Aş fi avut o groază e posibilităţi, m-aş fi putut duce oricând. Sorin Oprescu a venit şi şi-a lansat aici partidul, m-a chemat şi el. Am preferat să stau deoparte. Am intrat în schimb în Clubul Rotary, Cavalerii Cruciaţi, Cavalerii Vinului, Fundaţia „Speranţa pentru copii cu dizabilităţi”, fel de fel de fundaţii. Fără remuneraţie, doar pentru proiecte sociale pentru Timişoara. Poate acesta a fost unul dintre motivele pentru care mai mulţi prieteni m-au recomandat domnului Robu. Când m-am văzut prima oară cu el, i-am spus: „Domnule, cartea mea de vizită este nepătată”.

De când îl cunoașteți pe dl Robu?
De puţin timp, de foarte puţin timp, chiar înainte să ajung la primărie.

Cum aţi ajuns consilierul lui, dacă nu vă cunoştea?
Recomandarea a venit de la mai multe persoane din oraş. Ne-am întâlnit şi am băut o cafea. Domnul Robu m-a întrebat dacă sunt interesat să lucrez în echipa sa. Condiţia mea a fost să nu fac politică. Mi-a propus funcţia de consilier. Habar nu am avut de ce o să mă ocup. Când a făcut conferinţă de presă am aflat şi eu de ce sarcini am. Sunt de dimineaţa până seara la lucru. Încerc să rezolv şi să mulţumesc pe toată lumea. După mine ar trebui multe schimbate. Îmi dau însă seama că în administraţie este mai greu ca în privat.

În oraş se vorbeşte că aţi ajuns consilier în urma trocului dintre Robu şi Gârboni. Gârboni s-a retras din cursa pentru primărie, iar dumneavoastră, ca susținător financiar al său, ați ajuns consilier, apoi city manager.
Nelu Gârboni îmi este prieten, l-am ajutat ca pe orice prieten care ar veni la mine. În campanie i-am făcut nişte cunoştinţe, în sensul de cum ar trebui să-şi facă o campanie. Dar atât, eu nu m-am implicat politic. Au fost mai multe persoane care m-au recomandat pentru această funcţie, nu neapărat Nelu Gârboni.

Nu vă sunt afectate afacerile personale, dacă aveţi un program aşa de încărcat la primărie?
Nu, de afacerile mele se ocupă soţia. La un moment dat, fetele de la primărie mi-au propus să facă un catering cu Casa del Sole. Am refuzat categoric, nu mă interesează să fac nicio afacere cu primăria. Le-am spus că sunt destule restaurante în oraş. Am aşteptat însă doi ani, în trecut, să-mi iau autorizaţie să mai construiesc pe trenul meu zece camere…

Poate nu aţi dat şpagă unde trebuie…
(Râde) Da, aşa mi-a spus toată lumea.

Nu sunt invidioşi viceprimarii pe puterea pe care o aveţi?
Am o relaţie cu bună cu ambii viceprimari, poate şi datorită faptului că nu fac politică. M-am înţeles bine şi cu Grindeanu… Nu cred că sunt invidioşi.

Cum vă înţelegeţi cu Traian Stoia?
Mă înţeleg bine… Şi cu el, şi cu Orza, şi cu Ovidiu Ciuhandu, cu toată lumea, fără probleme.

Dar cu Jean Cojocari?
Eu nu am probleme cu dânsul. Plec de la ideea că trebuie luat de la fiecare om ce este bun. Nu poţi să arunci la gunoi experienţa unui om care 22 de ani a fost secretar al primăriei. Pe de altă parte, dacă nu se adaptează la noul sistem de lucru, nu ai ce face. Şi pentru secretarul Cojocari, fiecare zi este o provocare. Ritmul pe care domnul primar îl impune este maxim. Repede, de dimineaţa până seara.

E Robu un tip workoholic?
Sincer, îi spun că trebuie să o lase un pic mai uşor, sănătatea contează. Ritmul său a rămas însă superalert. E un tip citit, educat, cu care poţi discuta. E un om care vrea să mişte lucrurile.

Unii spun că e dictator şi nu ascultă de nimeni…
Dictator e mult spus. Dacă era dictator, îi dădea afară pe toţi cei cu care a lucrat Ciuhandu şi îşi aducea alţi oameni din prima.

Până la urmă aţi ajuns singurul candidat în finalul concursului pentru funcţia de city-manager. A fost blat concursul?
Mi-am luat la revedere de la Vasile Pop după proba scrisă şi i-am spus că ne vedem mâine dimineaţă. Eu am luat 9,36, el a picat la scris. Ce vină am? Nici măcar nu ştiam că trebuie să am peste 7 pentru a merge la proba orală. La 16.30 m-am dus să văd rezultatele. Vasile Pop avea 5 şi ceva şi nu mai putea da oralul.

Se ştia demult c-o să câștigați. Trebuia simulat și acest concurs?
La concurs nici nu am ştiut dacă să mă duc sau nu. Am vorbit cu primarul, lucrurile care mi se cereau din funcţia de city manager erau cam tot acelea pe care le fac acum. Mi-am auzit vorbe, că ar fi ai mei contracandidaţii. Nu i-am cunoscut, habar nu am avut cine sunt. Cu Samuel Muj nu m-am întâlnit niciodată. Cu Vasile Pop m-am întâlnit în ziua concursului scris.

Am avut prieteni care mi-au spus că pot face ceva, dacă vreau ca ambii contracandidaţi să renunţe. I-am refuzat categoric. Până la urmă am câştigat. M-a ajutat mult şi faptul că, fiind acolo, au fost întrebări legate de legislaţie pe care recunosc dacă aş fi venit din prima nu le ştiam.

Ce calităţi v-au recomandat pentru această funcţie?
Mă înţeleg bine cu toată lumea, sunt o fire care mediez conflictele. Pe de altă parte, nu ascund că am foarte multe relaţii în diferite segmente: mediu de afaceri, politic, la Bucureşti am mulţi colegi, mulţi prieteni.

Deci sunteţi un om foarte influent?
Da. Pot să spun fără să mă laud că sunt influent, dar doar datorită cunoştinţelor pe care le am de-a lungul timpului.

Aţi avut şi noroc în viaţă?
Da am avut şi noroc, dar norocul şi-l mai face şi omul. Sunt un tip serios, îmi văd de treabă, nu m-am dus la primărie să mă îmbogăţesc. În 2001, Timişoara se vedea frumos de la Bucureşti. De atunci parcă nimic nu s-a mai mişcat aici. Nu l-aş acuza pe domnul Ciuhandu, am avut o relație bună cu el. Problema a fost a bastionului ţărănist de la Timişoara, care nu a putut obţine deschiderea necesară de a urni proiecte.

Sunteţi microbist? Cu ce echipă ţineţi?
Ţin cu Urziceniul, pentru că sunt de acolo. A fost un vis frumos, dar din păcate s-a dus. Mitică Bucşaru îmi este prieten. Am fost la toate meciurile din Champions League. Am fost şi la Glasgow, şi la Stuttgart, şi la Sevilla. Aveam o galerie de 10-15 persoane, mergeam cu soţiile şi cu prietenele fotbaliştilor. La Glasgow a fost o chestie fenomenală când i-am bătut cu 4-1. Noi eram vreo 20 şi stadionul era plin de englezi (sic!). Nimeni nu zicea nimic, doar noi săream în sus de bucurie. Trăind în Timişoara, mi-a plăcut şi îmi place Poli.

Nu v-aţi gândit să investiţi la Poli?
Eu zic că până acum se putea găsi un investitor mult mai serios decât Marian Iancu. Personal, nu m-am gândit să investesc în fotbal. Ca să bagi bani în fotbal, trebuie să ai resurse financiare serioase. Am însă mulţi prieteni şi la federaţie. Îl ştiu pe Mircea Sandu, îl ştiu şi pe MM Stoica.

Ce v-aţi propus să faceţi în perioada imediat următoare?
Prima şi cea mai importantă direcţie este atragerea de fonduri de orice fel pentru Timişoara. Şi asta urgent, pentru dezvoltarea rapidă a oraşului. Nu poţi face nimic fără bani.

Cum veţi atrage aceste fonduri?
Conjunctura politică este foarte bună pentru Timişoara, fiind formula de USL, ne pot ajuta. Avem 15 parlamentari. Cel mai bine este însă să lucrezi cu profesionişti. Să aduci firme care ştiu să facă lucrul ăsta. Am avut foarte multe întâlniri cu astfel de firme. Suntem în mai multe discuţii

Vorbeaţi şi de partea de înfrumuseţare a oraşului…
Da, este vorba de parcuri, fântâni, spectacol de lumini pe Bega, amenajarea parcurilor. Vrem să reamenajăm Parcul Central. E păcat de Timişoara să nu îi pui în valoare parcurile, aleile, străzile. Cât de curând va intra în reparaţie centrul istoric.

A treia direcţie pe care aş merge din funcţia de city manager ar fi un circuit mult mai rapid al documentelor din primărie. Acum, mult prea greu trece de la un birou la atul o hârtie, fiecare trebuie să pună o viză. Vreau să implementez un program în care se poate verifica imediat cât a stat o cerere la fiecare şi când i s-a dat răspunsul.

Sunteți chiar aşa de bogat cum se zice?
Da, sunt bogat. Am o familie frumoasă, fetele sunt bine, părinţii încă îmi trăiesc, asta e marea mea bogăţie. Sunt bogat şi că îmi permit să îmi trăiesc viaţa fără să mă gândesc că m-am dus la primarie să mă îmbogăţesc.