Categories: Afaceri

Presedintele Bojin nu-l ajunge pe primarul Robu nici la finele mandatului!

Președintele CJ Timiș se pregătește de bilanțul unui an în funcție. Titu Bojin recunoaște însă că, nici măcar la finele mandatului, nu va atinge performanțele lui Nicolae Robu, care, la șase luni, își îndeplinise promisiunile în proporție de 500%.

Constantin Ostaficiuc, președintele PDL Timiș și fostul șef al CJ, s-a declarat, joi, nemulțumit de felul în care USL își respectă promisiunile de campanie. Ostaficiuc e convins că alianța de la putere a uitat tot ce a promis cu larghețe, pentru a obține voturile timișenilor.

Titu Bojin îi transmite însă fostului său adversar să aibă răbdare. „A fost 16 ani la șefia CJ, iar PDL a condus țara timp de opt ani. USL e la putere de numai cinci luni. Le transmit timișenilor că vor fi realizate suficiente promisiuni. Unele dintre ele se regăseau și pe lista PDL”, a declarat social-democratul.

Președintele CJ susține că, la finele mandatului său, va ajunge la un procentaj de 75-80% promisiuni îndeplinite. E mult departe de primarul Nicolae Robu, care avea 500% după numai jumătate de an. „În campanie sunt și promisiuni care nu depind numai de tine. Nu are rost să ne hazardăm. Domnul Robu poate să spună ce vrea. Probabil a avut promisiuni mai puține”, a explicat Bojin.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

7 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

7 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

7 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

8 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

11 ore ago