Cand sindicalistul Negoita il evalueaza cultural pe profesorul Tolcea

Dascălul universitar Marcel Tolcea urmează să părăsească scaunul de director al Muzeului de Artă în cel mai scurt timp, după șase ani de mandat. Evident, îndepărtarea lui are multe conotații politice, la fel cum se întâmplă la mai toate schimbările care au loc la venirea unei noi puteri. Că și USL-ul are propriii intelectuali pe care trebuie să-i răsplătească cu funcții bugetare. Și nu degeaba s-a copt Victor Neumann la 40 de grade Celsius pe la mitingurile USL din vara anului trecut. Pe de altă parte, trebuie admis că și numirea lui Tolcea ca director a avut și o latură politică.

Însă altceva m-a frapat la această schimbare. E vorba de mascarada de evaluare a lui Tolcea, ca să se dea o notă de legalitate mătrășirii. Mai mult, se știa cu câteva zile înaintea examinării că se va lăsa prost pentru Tolcea. Fapt confirmat marți, el primind doar nota de 5,89 din partea comisiei care i-a verificat activitatea. Și nota e cumva la mișto. Vezi, Doamne, a fost evaluare la sânge, la punct și virgulă. N-a ieșit nici 5, nici 6, nici măcar 5,50. Oamenii chiar și-au luat în serios verificarea și le-a ieșit exact, dar exact… 5,89.

Și mai frapantă a fost însă prezența sindicalistului Adrian Negoiță în comisie. Cică omul ar fi șef al Comisiei de cultură din CJ Timiș. Nu știu ce legătură are Negoiță cu arta, poate doar faptul își asortează șoseste flaușate de culoare albă la costum negru. Ce i-o fi reproșat lui Tolcea? Că n-a pus pe pereții muzeului carpete cu „Răpirea din serai” sau tapete cu căprioare adăpându-se la izvoare de munte?

Sau că lipsesc bibelourile și macrameurile din muzeu? Sau că nu se dă la boxe Salam și Guță? Mă rog, și aceste reproșuri putea să le facă dacă ar fi trecut vreodată pragul muzeului. Să râzi, să plângi? Poate să-ți placă sau să nu-ți placă Tolcea, o personalitate complexă. Dar nu poți să-i contești expertiza în domeniul cultural. Sau, măcar, nu i-o poate contesta fostul șef de sindicat de la Comtim.

Mulți vor zice că e chestiune minoră și că altele ar fi problemele țării. Nu e chiar așa. Din păcate, nu e o chestiune singulară și se poate transforma într-o stare de fapt. Aduce perfect aminte de proletcultismul anilor 50, când tovarăși luați de la strung ajungeau critici de artă după ce absolveau o universitate muncitorească fără a fi nevoiți să facă și liceul. Sau puturoșii satelor ajunși gardieni evaluau din punct de vedere intelectual academicienii din pușcăriile comuniste. Cam așa văd treaba cu Marcel Tolcea evaluat de Adrian Negoiță. Și, din păcate, nu e niciun banc aici.