Categories: Sport

Costica „Valcea”, atu-ul puscariabil de la UTA

UTA a reintrat în cărţile promovării, după un debut excelent în retur. Fotbaliştii arădeni le suflă în ceafă celor de la Poli Timişoara, distanţa dintre cele două echipe fiind redusă la un singur punct. Secretul parcursului foarte bun al formaţiei arădene nu stă doar în jocul de pe teren, ci şi în implicaţiile de culise ale unui personaj cel puţin dubios, numit preşedinte la UTA în această iarnă.

Se ştie foarte bine că orice echipă doreşte promovarea în primul eşalon trebuie, pe lângă un lot bun, trebuie să aibă şi un sforar, cu intrări directe în cele mai înalte sfere ale fotbalului mioritic. Este şi cazul UTA-ei, care l-a angajat pe Gheorghe Constantin „Vâlcea”, un personaj care a făcut şi puşcărie în urma unui scandal răsunător din fotbalul românesc.

„Vâlcea” a fost preşedintele lui CS Severin, echipă care, sub conducerea lui, a promovat acum un an. Fosta lui echipă a fost beneficiara unor arbitraje mai mult decât bune sezonul trecut. Aceiaşi arbitri îşi făceau „datoria” faţă de echipa fostului deţinut şi când arbitrau contracandidatele celor de la CS Severin, pe care le încurcau, prin decizii scandaloase, în drumul lor spre acumularea de puncte.

Întâmplător sau nu, „fluieraşii” au favorizat indirect UTA şi etapa trecută, două echipe cu care arădenii se bat pentru promovare „beneficiind” de câte o eliminare. La jocul dintre FC Bihor Oradea şi Damila Măciuca, arbitrul George Cătălin Gălan a scos de două ori cartonașul roşu, eliminând câte un jucător de la fiecare echipă. Mai întâi a fost eliminat Menassel, cel mai bun jucător al Damilei, urmat de bihoreanul Cristi Bud, cel mai valoros atacant al lui FC Bihor. Prin eliminarea lui Menassel cei mai câştigaţi sunt cei de la UTA, care vor juca etapa viitoare cu Damila Măciuca. Bihorenii vor juca fără vedeta Cristi Bud în derby-ul judeţean cu Luceafărul Oradea, o echipă imprevizibilă.

Este de aşteptat ca, în puţinele etape ce au mai rămas, unii arbitri să-şi facă de cap şi să „greşească” în favoarea echipelor care au în dotare câte un sforar, aşa cum este şi cazul UTA-ei, care îl are preşedinte pe Costică „Vâlcea”. Gheorghe Constantin „Vâlcea” a fost implicat direct în scandalul arbitrilor în „cazul Penescu” şi a făcut inclusiv puşcărie pentru implicaţiile în acest caz.

Share
Published by
Cosmin Bradu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

4 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

4 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

6 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

6 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

7 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

9 ore ago